Mi-ai stins țigara pe obraz, îngerule. Chiar deasupra locului unde-ți purtam ultimul sărut. Scrumul mi-a căzut în cafeaua din care încă mai pluteau aburii şi a trebuit să o arunc odată cu rămăşițele țigării tale. De ce?.... mi-ai însemnat inima, de ce a trebuit şi chipul? ... ca apoi fiecare om care se uită la mine să mă intrebe de povestea ei, iar eu să mă uit in gol să nu spun nimic şi să-mi amintesc de tine? Nu se mai vindecă, nu o pot şterge nici acoperi. Stă acolo ca şi cum ar fi amprenta ta. De ce îngere? De câte ori ai mai face asta? De câte ori iubitule, mi-ai spus "te iubesc" cu alt nume in cap? De câte ori îngerule, ai stins țigari în scrumieră, imaginându-ți ca fiind cineva? De câte ori iubitule ai să mă mai priveşti şi ai sa plangi? De câte ori îngerule, ai sa-mi priveşti obrazul amprentat şi ai să bufneşti în zâmbete necontrolate şi subtile?
Ți-ai aprins altă țigara. Pe cine o stingi de data aceasta, tu, inger decazut?
Ți-ai aprins altă țigara. Pe cine o stingi de data aceasta, tu, inger decazut?
