12. Puritatea falsului murdar 15.10.2014

        Uita-te la el... atat de firav si iubitor, atat de naiv, incepator, strain in jungla de asfalt. Orice il poate rani. Paseste cu finete, ca si cum ar pasi pe nori, totul ar fi pufos, curat; nici nu ii trece prin minte ca ar putea fi dat leilor ca hrana pe cand altii s-ar intoarce conducand haita. El nu stie ca daca esti bun prea mult, esti luat de prost. Pentru el totul este simplu. Are totusi o cicatrice pe frunte.
        -Sa stii ca nu am fost mereu asa. spuse el cu un zambet ironic pe fata ce imi era adresat mie..ma speriasem.
        -...tu....tu vorbesti? il intrebasem eu cu o usoara nota de retragere in glas.
        -Bineinteles ca vorbesc.
        -Dar...cum? Cum e posibil ca o persoana firava si alba ca tine sa poata sa mai si vorbeasca? Orice ai spune ar atrage cuvinte urate si ti-ai schimba culoarea. Tu exprimi fericire. Si daca nu ai spune ceva, cineva tot ar arunca in tine cu bulgari mari gri sau negri.
        -Dupa cum am spus, nu am fost mereu asa. Eram si eu un aruncator. Cicatricea de pe frunte pun pariu ca te intereseaza.
        -Da.
        -Ea ... ea  singura parte murdara din toata puritatea asta care o vezi tu la suprafata. Inauntrul meu zce trecutul. Defapt acolo e un alt eu. Un eu refuzat de mine; placut de ceilalti. Cicatricea pentru celalalt eu e ca o luminita de la capatul tunelului ... ultima speranta amarata catre lumea mai buna. Dar e mult mai bine asa. Atunci m-am pierdut pe mine si cand m-am regasit, eram alt eu, eram persoana care sta acum in fata ta si incearca sa iti spuna sa inveti pentru tine. Sa nu te pierzi...
        Si cu cat vorbea mai mult cu mine, cu atat imi dadeam seama ca se facea tot mai negru in timp ce vorbea, cand isi tragea sufletul, se albea inapoi. Am realizat ca il judecam, iar eram unul din acele persoane ce il trageau in jungla. Ii simteam suferinta. Parca in ochii lui ii se derula viata pas cu pas. Simteam ca avea incredere in mine desi abia ce ma cunoscuse. Abia ce il intelesem si totusi, am simtit! Am simtit prezenta celuilalt "el". Am simtit cum incerca sa iasa pe cuvant ce trecea. Ma miram... "-oare cum poate sa vorbeasca?"
        -Nu te doare?
        -Ce?
        -Cand vorbesti. Nu te doare cand isi face loc sa iasa? Cand iti zgarie sufletul cu ghearele rosii, arse, fumegand?
        -Ei... ba da dar... m-am obisnuit deja. E o parte din mine pe care o cunosc.
        -Si ce simti? Te topeste?
        -Ha ha, a chicotit el incet explicandu-mi cu blandete; nu, e o stare normala, uneori imi da adrenalina necesara pentru a trage aer in piept in scopul calmarii lor. E ca si cum ti-ai tine nervii in tine. Ii protejezi pe ceilalti protejandu-te pe tine.
        -Nu te mai raneste nimic?
        El tacuse, se ridicase si plecase. Nu l-am mai vazt de atunci. Unii spun ca interiorul l-a acaparat, altii spun ca i-a disparut cicatricea... eu doar sper sa fie fericit. Nu conteaza cum, de ce, cand, cu cine si asa mai departe. Sa nu uite sa zambeasca, sa nu se lase prada usoara. Din cate am vorbit cu el... e un luptator. Facuse el pe prostutul dar e doar un scut...pentru toti! Iti urez succes curajosule. Ramai cu bine.
                                 

11. Otrava 08-09.2014

        Traiesti in minciuna ca de obicei, doar ca acum o faci mult mai grav. Cel mai rau e ca aproape ai ajuns sa iti crezi propriile minciuni. De ce te minti? Spui minciuni pentru ca suna mai bine? Preferi sa mangai un om cu o minciuna decat sa il ranesti pentru putin timp cu un adevar? Daca ai sta o zi fara sa minti? Ai mai reusi sa ai prieteni? Nu prea cred. Gandeste-te si la tine suportand consecintele. Dar sa nu te astepti ca lumea sa fie sincera cu tine si a doua sau a treia oara. Om fi noi fraieri da nici chiar asa. 
        Si totusi ea spera, ea spera spera, dar de ce spera? Spera in minciuna ta, dar a aflat adevarul. Acum stie adevarul si nu mai vrea sa dea ochii cu tine. Nu te mai vrea in viata ei, nu mai vrea sa auda de tine, sa vorbesti cu ea, sa mai ai tupeul sa o saluti. Sa nu indraznesti sa o mai minti. 
       -Decat sa ma-ndragostesc, mai bine ma otravesc.
       -Nu spune asta! Da-mi o sansa. Iti voi dovedi ca nu sunt ca ceilalti!!! spuse el increzator, cu o dorinta arzatoare de a o cuceri.
       -Nu-i adevarat! ce ai tu mai special decat ceilalti? Cu ce pot sa am incerdere ca tu nu ma vei ranii ca si toti ceilalti?
       -Pentru ca stiu si punct! Da-mi o sansa! 
       -Lasa-ma in pace! Te rog. Lasa-ma in tristetea mea. Lasa-ma sa respir, sa gandesc, sa fiu libera pentru o vreme. Daca tie chiar iti pasa, lasa-ma putin, chiar... chiar vreau sa respir.
       -Bine... dar un lucru te rog... spune-mi ce faci. Ce ai de gand, ce intentii ai, sa nu uiti ca mie chiar imi pasa.
       -Bine. Multumesc.
       Si uite asa, fata il ignora pe acest baia, care poate chiar era altfel dar ea... nu mai avea curajul sa iubeasca. Nu mai are tupeul necesar sa incerce. Daca ei ii va placea de un baiat, isi va lua inima... sau ce a mai ramas din ea, in dinti. I-a spus asta si lui dupa o vreme, el a inteles si a tot incercat sa ii faca pe plac si ghici ce, nu a reusit. Ea s-a schimbat, a renuntat sa mai spere la ceva bun...mai bun. Nu a avut destul curaj sa riste din nou, in felul asta, nu mai putea sa fie renita si nu mai suferea. Succes pe viitor si tie baiatule ce incerci, si tie fata ce suferi.. Succes! 

09. Cartea vietii mele 06.10.2014

          Si chiar cand uitam de tine, mi-ai aparut din nou in cale. Cand am reusit insfarsit sa intorc o pagina plina de tine din cartea netiparita dar intitulata "Viata Rominei" care avea si pagini albe ce urmau sa fie scrise, ai aparut tu! Pentru mine tu ai chip angelic, privire patrunzatoare, ma faci sa uit de mine, de ei, de jungla de asfalt. Ma faceai sa zambesc doar prin zambetul tau. Daca ma tineai tu de mana ma simteam perfect, pluteam, zambeam, zambeam intruna. Nu credeam ca va fi cea mai mult decat o simpla vacanta. Dar nici tu nu credeai asta. Ne-am indragostit de noi fara sa vrem. Mai bine stateam pe plaja decat sa dormim. Ne faceam poze, ne distram impreuna... asta cred ca mi-a placut cel mai mult, faptul ca ne distram impreuna si nu trebuia sa ne abtinem de la nimic, Imi placea cm eram prieteni inainte de iubiti. Inca ma mai uit la poze. Si cand reusesc sa intorc foaia, se deschide folderul cu toate amintirile. Nu... Nu regret nimic. Ma bucur ce s-a intamplat, nu pot sa spun ca as da orice pentru ca acele momente sa fie din nou, ecat ca atunci. nici nu mai stiu daca de fapt scriu desre tine, despre mine sau despre noi. Nu stiu ce se intampla, de fapt nici nu stiu ce vreau, ce as prefera... in momentul acesta nu stiu nimic. Sper doar ca esti fericit. Fericit cu situatia, cu...ea. Sper ca iti vei aminti de mine din cand in cand si cand o vei face... sper sa imi dai un sem de viata sa stiu ca ti-ai adus aminte de mine. Sper ca esti fericit.

07. Jungla de asfalt 02-03.10.2014

        - Nu te-ai saturat?
        - De ce?
        - Cum de ce? ..... De tot! De oameni falsi, oameni care te judeca dupa cum te imbraci, oameni care se uita la tine si incep sa rada... de multe ori fara motiv.
        - Nu am observat asta pana acum.
        - Nu ai observat asta pentru ca esti unul dintre ei. Tu mergi pe strada, te uiti la oameni si incepi sa ii judeci, nici macar nu le stii povestea, nu stii daca acel om are probleme sau nu, nu stii ca, poate chiar acum cateva momente s-a despartit de iubirea vietii lui, nu stii daca poate i-a murit mama, pisica sau orice alta vietate la care tinea. Altul poate e atat de fericit incat nu se poate opri din zambit si tu il consideri drogat. Nu va mai suport! Generatie retardata mediatic. Sunteti victimele Romaniei; victimele rerelor intamplate aici, victimele societatii! Ar fi trebuit sa fiti viitorul. Ar fi trebuit sa incercati si voi sa ne scoateti din acest mare c***t din care am incercat si noi, generatia mea sa o facem. Tot ce vreti acum, voi adolescentilor, e sa va disrati, sa incercati sa gasiti si sa prindeti esenta vietii, sa iubiti, sa faceti suferinte, victime ale iubirii, victime ale anturajului stricat de televiziune, media si tot ce se difuzeaza. Oamenii sunt rai, nesimtiti ... ca niste animale. Nici nu stii ce sa mai faci ca sa traiesti. Sunt tristi oameni "astia" de aici. Orasul e plin de oameni, personalitati false, impresii proaste, fum, masini multe, asfalturi, borduri, mizerie. De fapt, sunt si oameni cu sentimente si slabiciuni de genul. Ei ... ei sunt ca asfaltul; masinile... doar niste oameni cu putere mai multa. Ele trec pe acel asfalt si in batucesc incontinuu. Te poti gandi la asfalt cum te-ai gandi la sufletul omului. Alti oameni vin si fac gauri in acel asfalt, il strica, il repara, iar il strica, iar il repara, pana e plin de petice si nu mai e bun de nimic. Apoi vin alti oameni si vopsesc asfaltul ca sa nu se vada chiar asa de tare faptul ca e peticit intr-una. Nu mai ramane nimic adevarat inafara de.... nimic! Totul e fals. Oribil! Societatea te strica, scoala iti poate strica educatia, nu te schimba doar pentru ca lumea e diferita dar de fapt sunt toti la fel. Fii tu insuti, nu-ti fie frica sa asculti muzica tare, sa porti alte haine decat cele din vitrinele mall-ului! Indrazneste sa faci ceea ce iti place, nu ce face toata lumea. Ai grija de "asfaltul" tau!

06. Ce gandesti cand nu stii ce gandesti 01.10.2014

         Nu cred ca am avut vreodata iubitul perfect. Ba era prea pasiv, prea era prea indragostit, ba el era "ea" in relatie, ba.... ba nu era cum vroiam eu. Defapt nici macar nu stiu ce vreau... sau vroiam. Cred ca vroiam ceva spontan, nebunatic, plin de viata, sa ne distram, sa ma si iubeasca, sa imi placa de el la fel de mult cum ii place lui de mine. Si invers... MINT! L-am avut. Era iubitul perfect, ne distram, ieseam, calatoream, imi facea cadouri "doar pentru ca e marti", genul de om cu flori si ciocolata. El nu era cu dulcegariile, ceea ce era perfect. Chiar ne potriveam; da, m-am schimbat din cauza lui, dar m-am schimbat in ceva ce imi place. Am deschis ochii, am invatat ca nu orice lucru bun e bun si pentru mine. Nu trebuie sa imi fac grija banilor, trebuie sa ma distrez oricare ar fi situatia, m-a invatat sa ma descopar pe mine. Cu el au fost cele mai intense, pline de viata, fericite, perfecte luni din viata mea. Pana la proba contrarie, era perfect. Ma iubea, il iubeam, imi si dadeam seama de asceste lucruri. Nici prin ruptul capului nu imi trecea ca ar putea sa fie exact ceea ce credeam ca nu e! Nu regret nimic din ce s-a intamplat... nici macar nu regret ca am tinut enorm de mult la el. De obicei am regrete dupa o relatie dar cu el... a fost altceva. Exact ceea ce imi doream. Regret doar ca s-a terminat totul atat de brusc incat... incat nici nu am realizat ce s-a intampat. Zambind si bufnind in oftari imi amintesc cum nu venea niciodata cu mana goala, cum nu ma lasa sa-mi fac curatenie in camera, imi facea el; cum am scos toate hainele din dulap, le-am probat, ne-am distrat, apoi am stat inca patru ore sa le punem inapoi, cum zambeam intruna, cum ma alinta cu patru sau cinci cuvinte, mereu aceleasi, cum ne uitam la "How to train your dragon" si ne bateam intre timp; cum dadeam pernele jos din pat doar ca sa incapa el pe lungime; cum imi facea masaj ana adormeam; cum aveam mereu ceva bun....tot! Imi amintesc cu drag tot! Dar din pacate imi amintesc si cum a plecat... Imi era dor de el. Am inceput sa pictez de...dor. Pate, poate pictam penru el fara sa imi dau seama. Da, imi e dor de el dar nu cred ca m-as intoarce... daca as putea sa iau doar lucrurile bune, m-as intoarce dar... din pacate stiu si ce s-a intamplat. Mai bine asa. "I don't think about you all he time but when I do I wonder why."

05. La nervii adolescenței. 01.30.2014

Ți-ai ținut vreodată nervii în spate? Când simți că explodezi şi tu alegi să te calmezi? Ei bine, aceea e puterea adevărată. Vrei doar să evadezi din toate căcaturile acestea de care nici măcar nu poți să fugi, nu poți să le rezolvi, nu poți să faci nimic. Sunt momente in viața fiecărui om când simți că nu mai poți, te-ai săturat de tot şi de toate, prietenii tăi nu sunt lângă tine, familia te enervează, îți reproşeaza defapt ca te maturizezi, creşti, mai stai puțin şi pleci. Ei nu te înțeleg. Lumea nu te ințelege, trage doar concluzii proaste, te judecă pentru ce faci, tot ce poți să faci e să taci şi să înghiți pentru că nu vei reuşi de unul singur să schimbi lumea, schimbarea eşti tu dar nu cred că ție nu-ți place de tine.
În viață vei întâlni fel si fel de oameni cu care te vei certa, te vei înțelege, te vei împăca, le vei iubi, le vei urî, vei ajunge să nu le mai suporți şi tot ce ai avea nevoie, ar fi "el".
El care poate reuşea să îți aducă un zâmbet pe față, el care te asemăna cu o păpuşă. El te înțelegea pe deplin şi te învăța şi pe tine ce să faci, când, cum, te ținea în impas, te oprea din a face ceva rău, ceva ce aveai să regreți dupaia. Ai nevoie de el pentru a-ți opri prima lacrimă, şterge-o pe a doua şi oprio pe a treia.
-NU MAI SUPOOORT!!!!! a urlat ea cât a putut de tare şi a început să-şi strângă pumnii şi să plângă. Nu o mai suport!! Vreau să plec, să nu mă mai intorc. Vreau să fug de acasă şi să nu îmi mai pese. Vreau să pot să respir, ea vrea să mă potolească dar nu înțelege că nu poate să mă schimbe, aşa sunt eu, e personalitatea mea şi nu are ce să facă în legătură cu asta. Să plec odată naibii de acasă, asta vreau!
-Nesimțit-o! a răspuns mama ei nervoasă şi dezamăgită de faptul că fata ei creşte şi se maturizează şi nu mai e după placul ei. Eşti o nesimțită!
Şi atunci ea a început să îi răspunda cu şi mai mulți nervi şi adrenalină în glas şi în cuvinte. Ea vroia doar aer, vroia să fie înțeleasa, lăsată în pace... uitată pentru o vreme. Să poată să respire şi să răsufle aşa cum orice adolescent ar face.

04. Amprenta sentimentala. 30.09.2014 01:50

          Imi era dor. Dor de noi. Dor de mesajele dragute, dor de acea injuratura spusa cu dragoste ironica. Dor de zilele si noptile petrecute non-stop impreuna. Dor de acel "cum doresti tu". Dor de micile expeditii impreuna. Dor de motocicletele admirate impreuna.... Dor sa iti fie dor de mine.
          Tin minte prima propozitie, de cand vorbea doar cu mine, tin minte acel prim "nu te vad mai mult decat un prieten"; prima replica adresata lui, primul si ultimul "nu te abtine de la ce amandoi stim ca vrem sa se intample", ultimul, deoarece nu mai era nevoie de asa ceva. totul era intens, plin de adrenalina, extaz si pasiune. Tin minte primul sarut bland impartit, prima floricica aleasa de pe gardul unei case ce apartinea de o strada pe care incercam sa ne pierdem. Te tin minte pe tine....vechiul "tine".Tu cel care ma minteai intruna cum ca ma iubesti. Tu cel care imi cuparai ceva frumos pentru ca "ar arata mai bine pe tine decat in vitrina", fara motiv. Tu cel care iti lasai toata garderoba la mine si cand iti spuneam ca ti-ai uitat imbracamintea imi spunea cu un glas dulce "ce dragut, fetei mele ii s-a facut dor de mine" iar eu aprobam in timp ce iti strangeam camasa verde la piept in speranta ca imi va ramane mirosul tau intiparit pe mine si in asa fel te puteam simti oricand. Tin minte ultimul "distractie placuta" ... dupa aceea.... nu mai tin minte nimic. Simteam. Simteam suferinta, ura, durere, razbunare, dorinta, speranta, rautate! Simteam lacrimi, suspinari, amintiri, nopti pierdute, zile irosite, poze sterse, lacrimi din nou, fard ud. Simteam pumni, vanatai, ochi rosii, prieteni noi, alinari noi, vicii noi, preocupari noi. Simteam ceva rumos, ceva urat, un vis, un cosmar. Simteam incercari de uitare, suparare. Simteam ce nu vroiam. Te simteam pe tine. Nu vroiam sa imi fie dor. Nu vroiam ca tu sa imi fi ultimul gand inainte de culcare, nu vroiam ca tu sa imi fi doar o amintire.... nu vroiam sa te sfarsesti urat! Simteam..... Simteam cum te iubeam din ce in ce mai mult avand in vedere lipsa ta.

03. Sa nu uiti de noi. 30.09.2014

     La ce te gandeai cand ea a spus "adio"? Te gandeai ca se va intoarce? Te gandeai ca ea defapt glumeste si ca inca te vrea langa ea sa o ranesti in continuare? Pentru ca tu asta faceai. Dragostea ta pentru ea era un paradox. Nici macar nu stiai ca o iubeai dar simteai si vroiai asta. Nu puteai sa dovedesti dragostea pentru ea, deoarece iti era frica sa nu o sperii, ea sa nu fuga si tu sa nu o mai vezi in veac. Nici nu te gandeai la consecinte dar urmarile tot au fost. Ea a fugit si nici macar nu stie ca o iubesti. Ea crede ce vede. Crede ca tu te-ai impacat cu fosta, crede ca nici nu iti mai pasa de ea, crede ca ai lasat-o balta, crede ca vrei sa o ignori. Nu te-ai ostenit sa ii spui ce simti pentru ea. Da, poate ati avut voi cea legaturi in trecut dar asta nu inseamna ca ea stie ce siti tu defapt. Ea nu stie ca tu poate o iubesti, poate ai sentimente cat de mici. O ignori si te ignora. Ei ii e dor de tine; tu care ai fost cu ceva timp in urma, atunci cand ai indragostit-o de tine. Atunci cand ai luat-o prima oara in brate in timp ce dormea. Cand o pupai tot la treizeci de minute maxim. Cand o savurai si o sorbeai din priviri. Cand faceai poze dis de dimineata si ea spunea ca e urata si ca nu arata bine si tu ii argumentai contrariul. Atunci ai indragostit-o de tine. Poate ai indragostit-o fara sa vrei, fara sa iti dai seama. Ai intrat in inima ei, ti-ai facut de cap si dupaia.... dupaia nici macar mirosul nu ti se mai simtea. Ai plecat.
         Durere, teroare                               Dorinta disperata
         Ura, rabdare                                   Durere luata
         Sentimente, postura                        Sentimente uitate
         Libertate, razbunare                        Lipsa de libertate
         Dorinta nestiuta                              Tourette, respect
         Iubire nevazuta.                              Lipsa epitet.
Fara sa stii, tot ce iti doresti este sa te bagi in seama cu ea. E randul tau, ea s-a saturat sa insiste intruna si sa nu primeasca altceva decat respingere in schimb.

02. Ce te faci fara ea? 29.09.2014

         Si parca totul era bine, va iubeati, tineati unul la altul, tu nu-ti puteai imagina viata fara ea. Nici nu te gandeai ca ai putea sa o pierzi. Nu iti inchipuiai ca ea de la alt zambet decat al tau, ar putea innebuni. O iubeai atata de mult incat iti imaginai cum ar arata copii ostri, nume, toate detaliile.
         Abea acum realizezi ca daca nu erai atat de obsedat de ea, era si ea fericita. Ai fost atat de egoist incat nici macar nu ai lasat-o sa respire, sa ia o gura de aer proaspat, nepoluat cu iubire, mai bine ii dadeai otrava decat sa o mai ti langa tine in morbida si tacuta "poveste de dragoste". Nici macar nu ai realizat ca ultimul "te iubesc" venit din partea ei a fost cand ai lasat.o libera pentru o seara, cu mult timp in urma. Tu o agasai cu intrebari de genul "mai tii minte cand te-am indragostit de mine?" iar ea tacea pentru ca nu a fost niciodata indragostita. Ii placea doar ideea de a nu fi singura, de a primi un mesaj dragut in fiecare seara, un pupic pe frunte virtual, lucruri dragute ce pentru ea durau cateva minute.... pana adormea si a doua zi, lucrurile marunte nici macar nu mai contau. Tu nu realizai ca ei nici macar nu ii placeau lucrurile dragute. Ea vroia doar sa se simta in viata, sa prinda esenta vietii si sa isi controleze viata. Pentru ea, "iubirea" era un paradox. Nu trebuia prea mult timp pana sa realizezi defapt ce vroia ea, dar tu i-ai ignorat dorintele, placerile, vrand si crezand ca ea e asemeni tu, ca si ea vrea iubire si dragoste si prostii de genul acela. Daca o vrei inapoi si se vede ca o vrei, ... cum? Prin simplul fapt ca asculti alt gen de muzica, incepi sa fumezi, sa chiulesti, sa frangi si tu inimi sa venerezi doar o inima... pe a ei. Si daca inca dupa tot ce ai facut, o vrei inapoi, esti prost. Esti ca un paianjen care isi cauta cateva crengi intre care sa isi faca panza in care sa prinda alte muste.
        Descopera-te pe tine, apoi incearca sa traiesti din nou.

01. Schimbare 28.09.2014.

Uită-te la tine. Eşti un om fără personalitate. Lumea ți-a furat personalitatea, te-a lăsat gol puşcă în mijlocul societății să te descurci singur şi inevitabil, lăsându-te pradă uşoara de carne umană, neştiind pe unde să mergi, ce să mai faci, în disperarea în care eşti îți creezi personalitatea. O personalitate de care ți-ar fi fost scârbă înainte. Ți-ar fi fost scârbă şi daca stăteai doar, lângă ea. Lipsit de speranțe, părăsit de prieteni, jefuit de anturaj, acaparat de ispite, tentații, înclinări, te dai bătut. Te opreşti din a mai încerca să supraviețuieşti şi stai şi aştepți să se întample ceva. Nici tu nu şti ce. Şi singurul fapt care se întamplă e ploaia ce te udă din cap până în picioare. Părul ud ce ți se lipeşte de cap, hainele ce le puteai stoarce se modelau pe corpul tău ca şi cum nici măcar nu îți erau cu 5-6 mărimi mai mari. Corpul tău minuscul abea ce se mai vedea de la depărtare în mijlocul şoselei, lipsit de speranță, zâmbete, gânduri, orice schițare a unor sentimente. Nici o maşină pe drumul ce poate deveni piscină din cauza ploii ce parcă nici nu se mai oprea, vroia să fie băgată în seama. Natura cerşea atenție. Tu nu doar că te udai, simțeai că vremea îşi pierdusei peraonalitatea, vremea îşi pierduse soarele. Nrştiind că soarele era defapt, iubita vremii, când soarele a plecat, vremea a plâns. Atunci ai realizat şi tu că defapt a plecat iubirea vieții tale de lângă tine iar tu te minți în continuare că eşti bine şi că ți-ai pierdut personalitatea. Te minți că nu ai nimic, te minți ca nu ți-e dor de tine, te minți că nu ai nevoie de nimeni, te minți ca nu o iubeşti, că nu îți pasă, că a fost doar un alt corp de care ai profitat şi fizic şi psihic şi sufleteşte. Trăieşti cu minciuna asta pana când îți recapeți vechea personalitate... sau alta. Trezeşte-te la realitate.