22. Depozit.... (de amintiri) 08.12.2014

     Sa te gandesti la sufletul tau ca la o camera goala cu un bec atarnand din tavan. Ce vezi? Nimic. Exact. E gol. Singurul lucru din acea camera era becul. Imagineaza-ti ca sub bec e un scaun. Scaunul ala reprezinta suferita ta. Gandeste-te la faptul ca nu am precizat dimensiunea scaunului deci nu stii cata umbra iti face. Pe scaunul ala e tot ce te-a ranit vreodata. Langa el sunt pungi pline cu lacrimi, sortate dupa tip, lacrimi de bucurie, lacrimi de tristete, lacrimi de entuziasm, euforie; in spatele lor, pe perete se urca servetelele umplute cu lacrimile ce nu au mai incaput in pungi; se urca exact ca o iedera otravitoare. Nu le poti da jos. Acum... cum arata camaruta ta? Iti place? E plina? e mare? E incapatoare? Oamenii ignora de obicei aceasta camera. Unii mai pierd cheia, altii o arunca iar altii uita unde au pus-o.
     A da si sa nu uitam de promisiunile incalcate. Si acelea ocupa un loc in camera. Camera aia la un moment dat se transforma in depozit. Depozit de suflete uitate. Undeva intr-un colt se afla un album cu poze, langa el sta asezat si prafuit inca un album... dar e mai diferit. In el se afla amintirile unei foste iubiri. Album care s-a pus intre tine si cutit cand tu si ea/el aveati prima cearta cearta. S-a sacrificat pentru tine. Albumul te iubea, tinea la tine. Te iubea asa de mult incat s-a omorat singur. S-a sinucis pentru tine. Daca voi doi nu aveati amintirile, tu mureai strapuns de cutitul vocii ei/lui. Albumul cu amintiri e singurul lucru care va tinut impreuna. In camera ta e atata umbra incat nici macar nu ar mai putea sa creasca o planta in toata incaperea. Nici macar in ghiveci. Nu simti niciodata nevoia sa gasesti cheia camerei? Daca ai face curat? Tot ti-ar ramane acolo urmele obiectelor depozitate si inevitabil, amintirile revin. Tu tot vei sti ce trebuia sa fie acolo. Tot o sa simti lipsa ei/lui si tot ce ti-a adus ea/el in viata, bun sau rau. 
     Acum aduti aminte ca acea camera e sufletul tau si lucrurile din ea sunt tot ceea ce te-au facut sa devi ce esti acum. E alegerea ta daca le da uitarii, adica faci curat si iti amintesti din cand in cand, sau le lasi acolo si iti aduci aminte mereu. Poate o sa iti scada din suferinta dar umbra obiectelor tot va fi acolo si petele nu trec asa de usor.

21. Pe aripile mele 03.12.2014

     Exista posibilitatea ca dupa  pauza de ceva timp dintre doua persoane, facara sa se reaprinda? Sau sunt doar amintirile ce iti vin din nou in cap cand privirile vi se intalnesc si se blocheaza? Vei sti sa te opresti, tu, om firav, sensibil si usor de spart? Cred ca e sentimentul de frica desi toata lumea ar spune ca e iubire. Eu as numi-o frica. Frica de sentimente, priviri, atingeri... respiratie grea. Mai sunt oameni asa de curajosi incat sa isi ia inima in dinti si sa calce pe acea frica exact cum ai calca un gandac de bucatarie? Da... cu asa multa usurinta! Daca esti asa de curajos, cum te caracterizeaza? Sau nu ar mai trebui sa-ti pese? Da.... si asa.... nici nu are rost sa mai intreb, imi stiu deja raspunsul. Gura lumii mereu o sa vorbeasca dar tu, cum esti obisnuit in jungla de asfalt, ar trebui sa pari nepasator, pasiv si increzator. Nu iti mai pasa de jungla, iti pasa de tine si de asfaltul tau. Important e sa iti pastrezi scutul. Poate gasesti piesa de puzzle lipsa pentru a-ti completa scutul. Cine stie, trebuie doar sa ai incredere in tine, in gandurile tale si sa stai cu picioarele pe pamant chiar daca ti se ofera zborul. Acel zbor se sfarseste la un moment da. Nu poti sa zbori la nesfarsit. Dar totusi daca zbori.... ia-ti cu tine o parasuta, ca atunci cand zborul se opreste, tu sa nu cazi in gol. Ceva, pe ce sa te bazezi ca e sau va fi mereu acolo pentru tine. Eu nu am atata curaj. Prefer sa lupt pana imi cresc aripile mele, decat sa astept sa mi le dea cineva gata crescute. Asa cum ti le da, asa ti le poate si lua.

20. Simbolurile 26.11.2014

     I-am aruncat. I-am aruncat de la inaltime odata cu sentimentele mele. Am aruncat ce reprezentau ei. Nu erau dar o pereche de cercei frumosi cu pietricele albastre, daruite de el, cu gandul ca ar arata mai bine la mine in urechi. Erau urma lui in viata mea. Asa, usor usor am incercat sa ma detasej de el si de ceea ce creeasem intre noi. Acum totul e o amintire. Nu stiu daca e una dureroasa sau nu. Probabil ca doare daca obrazul meu se uda in continuare ce masura ce ma aprofundez in perfecta mea amintire imperfecta. Daca eram singura acasa cand am decis sa ii arunc, probabil ca spargeam ceva, dar eram cu cel mai bun prieten al meu, cu puritatea falsului murdar, ce parca-parca, incet-incet, se intoarce. Eram cu el. Ma ajuta in momentul ce avea sa fie cel mai greu din viata mea de pana atunci sar nu imi dadeam seama. Nu stiam de ce as fi fost capabila daca imi exprimam toti nervii din momentul respectiv. Dar eram cu el si o simpla conversatie m-a facut sa ma calmez fara sa fiu constienta de asta. Desi scrumiera se unplea pe minut ce trecea, nervii mei parca se calmau dar supararea tot acolo era. Nu puteam sa nu ma gandesc la el. Durea al naibii de tare... si inca doare. Ma bucur totusi ca am reusit sa scap de ei. Am impresia ca am scapat de o parte frumoasa cu final urat din viata mea. Odata cu ei, am aruncat si promisiunile incalcate, m-am eliberat total pe momentul respectiv si corpul meu nu mai simtea nevoia sa sparga ceva...
    Ma bucur Profund. Nu duc lipsa cerceilor, Duc lipsa a ce simbolizau ei defapt. Acel gest micut si dragut, ca atunci cand el iti aduce flori "doar pentru ca e miercuri."
   Sper ca cel/cea care a gasit cerceii, sa faca pe cineva cu adevarat fericit/a. Sa iti aduca noroc sau dragoste adevarata.
   .......si cand ma gandesc ca nici nu am apucat sa ii port......

19. Scutul 21.11.2014

     Cred ca m-am inselat in privinta oamenilor, mai ales a mea. Nu stiu... poate ca totusi oamenii isi dau impresia ca ori avem suflet masi si frumos, ori mic, ori deloc. Nici nu mai stiu in ce sa ma incadrez in ce categorie, in ce minciuni, vrajeli, iluzii. Poate ca totul e asa de fatada sa ma simt eu mai bine in persoana mea. Sa imi fac un scut care sa ma protejeze de toate porcariile, vrajelile si minciunile. Atata tip cat scutul e "unbreackable", totul e bine, dar daca reuseste cumva cineva sa faca o fisura, cat de mica, scutul se poate crapa si se distruge si se face tandari si nu se mai poate reara decat cu un lipici bun, folosit sa lipeasca inimi, cand se repara inima, se face scutul pentru a o proteja in continuare. Precis, cel care va face acea fisura, va fi un om ori foarte puternic, ori la fel ca mine. Nu vreau sa ma intalnesc cu oglinda mea, ar fi oribil, poate ar fi singurul remediu si poate chiar o sa imi elimine scutul pentru totdeauna. Bine sau nu, imi place scutul meu dar daca totusi.... exista cineva, bravo lui. Il felicit din toata inima. As fi recunoscatoare. Un curajos, interesant, un tip care nu se crede Fat-Frumos pe calul alb, care nu are asteptari de perfectiune si frumusete, totul ar fi exact cum e. Simt ca imi e dor din nou si asta nu e bine. A facut fisura... acum ca imi e dor cred ca prin acea fisura iese o luminca rosie, care lumineaza omul cu pricina imperfectiunii scutului. Nici macar nu imi dau seama daca e acceptabil faptul ca imi e dor. Dau dovada de faptul ca sunt slabita, sunt vulnerabila, ca o pana alba ce e gata sa pice in vopsea neagra. Se pateaza si nu mai poate fi spalata. Imi pare rau fisuro. Chiar imi pare rau. Nu voiam sa existi.

16. S-a trezit insfarsit! 05.11.2014

     -Te uitai la mine atta de frumos odata.... Aveai alta privire, alta intentie in ochi. se uita la el in oglinda si ii vorbise iluziei din rama. Ce s-a intamplat? De ce simt ca ma privesti cu ura si dezamagire? De ce privirea ta imi strapunge sufletul?
    -Vad.
    -Tu vorbesti? Sau e doar imaginatia mea?
    -Nu e imaginatia ta. Vorbesc doar ca doar tu ma auzi. In subconstientul tau. Vad. Vad ce faci, cum faci, cum reactionezi, cum nu iti pasa de nimic si de nimeni. Vad cum le lasi tuturor impresia de nepasator, om tare pe sine, stabil, puternic. Dar pacat ca doar impresia e asa. Tu nu! Daca ai putea sa iti lasi orgoliul si mandria ta la o parte, ai avea mai mult succes. Ea te-ar observa, ar avea tupeul sa te abordeze, sa iti ofere atentie.
    -Care ea?
    -Vezi?! Nici macar nu o observi! Nu o observi cum are atata grija de tine de la distanta. Nu observi cum iti da mai multa atentie tie decat prietenelor ei. Nu observi ca data cu ai probleme, pe ea o suni mereu si n cred ca stii de ce!
    -Nu poti sa imi spui cine e si decid eu daca voi face ce zici sau nu?
    -Bai! Nu poti sa depui si tu macar atata efort incat sa incerci? Ai nevoie de ea. Probabil...probabil e singura careia ii pasa de tine. Esti prea ocupat de orgoliul tau si mentinerea lui in viata. Ajuta-te singur sau lasa-ma sa te ajut. Tot ce trebuie sa faci e sa ma asculti si sa pui in practica. 
    -Si daca nu vreau sa fac asta? Daca imi place singuratatea mea? Am tot ce imi trebuie. Nu am nevoie de nimic altceva.
    -Ba ai doar ca nu-ti dai seama. Data viitoare cand ai sa o vezi, ai sa ii ceri ajutorul, sper sa iti dai seama.
   Usa de la casa se deschidea incet, el inca era in baie in fata oglinzii, holbat, speriat si socat de ce i se intamplase. Intra cineva in casa, el reusise sa-si desprinda fata de reflexia din rama si iesise din baie. Era ea! Ii adusesera de mancare, tocmai venea din oras si si-a luat ei ceva si i-a facut si lui o surpriza.
    -Heeeeeiiiiii, ridicase ea vocea in speranta ca o aude cineva. 
   El iesise din baie
    -Ma gandeam ca poate iti e foame. Uite poftim.
    -Multumesc, nu treb.....STAI! TU ESTI! ii spuse el cu o privire de maniac pe fata.
    -...ce? intrebase ea nedumerita.
    -Fata! Fata de care vorbea tipul in oglinda.
    -...ai probleme? Delirezi? Esti drogat? Chem un doctor? spuse ea ironica si chicotind.
    -Nu. Mi-am dat seama. Dupa atata timp. Esti... esti tu! Parca te asteptam si doar acum mi-am dat seama.
    -...ai baut? continuand cu ironia.
    -Nu vrei sa iesim mai bine in oras? Vreau sa iti spun ceva.
    -Ce?
    -Iesi cu mine si o sa afli.
    -Ok... ciudatule.
   Si au iesit amandoi pe usa casei si el a luat-o dupa umar si invata sa o aprecieze. Ea zambea. Inocent.

15. Infinit 04.11.2014

     -Hai!
     -Unde?
     -Conteaza?
     -Da!
     -De ce?
     -Um... ca nu stiu ce sa imi iau cu mine. (spusese ea ca fiind o scuza, un pretext.)
     -Incarcatorul de la telefon. Ne vom face multe poze. Te asigur ca vom privi lucruri frumoase, dar stai linistita, tu esti cea mai frumoasa priveliste.
     -Multumesc. Esti dragut dar..... unde mergem totusi?
     -Nu conteaza. Nu intelegi?
     -....bine!! Ce sa imi pun?
     -Nimic iubita, nimic. De acum nu mai trebuie sa iti faci griji pentru nimic. Am eu grija de tine. Tu doar.... stai cu mine si iubeste-ma.
    Asa a si facut fata, si-a luat telefonul, incarcatorul, s-au urcat in masina si au plecat. Numai ei stiu unde au plecat.
    Era o liniste totala. El s-a uitat la ea, o sorbea din priiri pur si simplu. La un moment dat, a taiat linistea:
     -Te iubesc. ii spuse el dupa ce o apucase de mana si o trase mai aproape de el.
     -Nu ai cum. Sunt o persoana oribila. De ce ma iubesti?
     -Poate iubesc sa am grija de tine. Nu pot sa imi cant melodia preferata fara sa nu ma gandesc la tine. Imi fac de mancare, putinul pe care il stiu face, si ma gandesc daca tu ai mancat deja. Cand imi fac o cafea, mereu am tendinta sa fac doua, una pentru tine si una pentru mine. Te iubesc asa.... simplu.
     -Ca oamenii mari?
     -Nu. Eu te iubesc cu adevarat.
     -Eu... mie... mie imi e frica. Dacaca iti trece? Nu vreau sa iti marturisesc sentimentele mele pe care mi le-am ascuns aata timp, imi e frica de posibilitatea ca tu sa pleci.
     -Vrei sa spui ca si tu ma iubesti? a intrebat-o el abea mai tragndu-si sufletul.
     -Nu am spus asta, dar daca nu mi-ar fi frica, as spune "da".
     -Si de ce nu mi-ai spus asta pana acum?
     -Cum ai fi reactionat? Nu.... nu am vrut sa imi asum acest risc ce era prea mare.
     -Vreau sa te iau in brate. Vino mai aproape.
   El o lua in brate si o cuprindea intr-un totul. o pupa pe frunte si o proteja iar ea simtea iubirea. Simtea ceva. Insfarsit simtea si ea ceva. Caldura. Multa. Sufleteasca. Dupa 2 ani de caldura sufleteasca, el cazuse intr-un somn adanc si lung numit de medici "coma". Luni mai tarziu, ea era imbracata in negru in permanenta. Inelul de la mana stanga nici acum, dupa 4 ani de la incident, nu l-a dat jos. Ea i-a jurat iubirea vesnica. Ii era datoare lui pentru simplul fapt ca a facut-o sa simta ceva frumos. Si-a jurat ca nu v-a mai iubi pe altcineva niciodata. Fata nu a mai rezistat mult fizic din cauza cancerului ce il dobandise la plamani. A murit fericita, cu gandul ca il va reintalni pe el si vor putea fi impreuna din nou.

14. Eu, tu si restul lumii 03.11.2014

     A fost exact ce mi-am dorit. Eram noi doi si ceilalti. Luminile parca faceau impresia ca doar noi contam, ca si cum am fi fost singurii din incapere. Te uitai la mine prin ochelarii negrii de soare, ma uitam la tine de sub stratul ridiculos de mult de Tempera... era Halloween. Ma luai de mana si ma trageai spre tine cu prima ocazie. Cat de frumos si perfect putea sa fie! Eram fericiti impreuna; unul cu celalalt, pe aceeasi lungime de unda dar... pacat ca suntem prieteni. Pacat ca eu, daca iti voi spune ce simt, tu nu vei baga de seama, nu iti va pasa, Imi e frica de momentul in care nu ne vom mai corbi aproape zilnic. Imi e frica sa iti spun ce simt! Stiu ca nu o sa iti pese. Deloc! Poate chiar ai sa imi razi in fata, sa o iei ca pe o gluma sau poate.... daca.... daca ar fi altfel? Daca si tu simti la fel si tot nu vrei sa imi zici? ... nu... nu cred. Esti genul de baiat pe care mama nu ar vrea sa il cunoasca, dar esti genul de baiat pe care tata l-ar placea. E posibil asa ceva? E posibil sa iti placa de cineva in halul acesta? Nici eu nu mai stiu ce simt. A trecut o vreme de cand n-am mai scris, nu m-am mai exprimat... sa fi fost acesta motivul? Tu? Un baiat? Cum supravietuieste omul cu asa sentimente? Nu stiu.... mai bine m-as otravi deat sa mai simt asa ceva. Ar trebui ca el sa fie antidotul otravei pe care tocmai am luat-o? Imi fac rau singura si parca ma simt mai bine pentru o vreme. Ma droghez singura cu dorinta de a refuza in permanenta, iubirea. Imi doresc asa de mult sa raman asa. Nu as mai fi in paradox cu sentimentele si gandurile mele... m-as simti mai bine. Defapt ... cred ca mi-ar fi bine si cu tine, si fara tine. N-am nevoie de nimeni ca sa fiu fericita. (iar ma amagesc cu minciuni, ma mint fara sa imi dau seama, ma droghez cu ignoranta si cu pasivitate fata de orice, ma mint, stiu asta si mai si continui. De ce ma urasc asa de mult?) Poate mi te doresc, poate nu. Sincer as vrea sa stiu; sa ma dezintoxic; iar m-am pierdut pe mine.