14. Eu, tu si restul lumii 03.11.2014

     A fost exact ce mi-am dorit. Eram noi doi si ceilalti. Luminile parca faceau impresia ca doar noi contam, ca si cum am fi fost singurii din incapere. Te uitai la mine prin ochelarii negrii de soare, ma uitam la tine de sub stratul ridiculos de mult de Tempera... era Halloween. Ma luai de mana si ma trageai spre tine cu prima ocazie. Cat de frumos si perfect putea sa fie! Eram fericiti impreuna; unul cu celalalt, pe aceeasi lungime de unda dar... pacat ca suntem prieteni. Pacat ca eu, daca iti voi spune ce simt, tu nu vei baga de seama, nu iti va pasa, Imi e frica de momentul in care nu ne vom mai corbi aproape zilnic. Imi e frica sa iti spun ce simt! Stiu ca nu o sa iti pese. Deloc! Poate chiar ai sa imi razi in fata, sa o iei ca pe o gluma sau poate.... daca.... daca ar fi altfel? Daca si tu simti la fel si tot nu vrei sa imi zici? ... nu... nu cred. Esti genul de baiat pe care mama nu ar vrea sa il cunoasca, dar esti genul de baiat pe care tata l-ar placea. E posibil asa ceva? E posibil sa iti placa de cineva in halul acesta? Nici eu nu mai stiu ce simt. A trecut o vreme de cand n-am mai scris, nu m-am mai exprimat... sa fi fost acesta motivul? Tu? Un baiat? Cum supravietuieste omul cu asa sentimente? Nu stiu.... mai bine m-as otravi deat sa mai simt asa ceva. Ar trebui ca el sa fie antidotul otravei pe care tocmai am luat-o? Imi fac rau singura si parca ma simt mai bine pentru o vreme. Ma droghez singura cu dorinta de a refuza in permanenta, iubirea. Imi doresc asa de mult sa raman asa. Nu as mai fi in paradox cu sentimentele si gandurile mele... m-as simti mai bine. Defapt ... cred ca mi-ar fi bine si cu tine, si fara tine. N-am nevoie de nimeni ca sa fiu fericita. (iar ma amagesc cu minciuni, ma mint fara sa imi dau seama, ma droghez cu ignoranta si cu pasivitate fata de orice, ma mint, stiu asta si mai si continui. De ce ma urasc asa de mult?) Poate mi te doresc, poate nu. Sincer as vrea sa stiu; sa ma dezintoxic; iar m-am pierdut pe mine.