31. Copilele care alearga catre mare 11.12.2015

      Ce repede trece timpul. Parca ieri ma zgariam in scoicile din Vama si alergam catre ea si radeam impreuna. Pe noi doua timpul nu ne-a separat dar ne-a separat de locul nostru plin de amintiri. Ne uitam dupa motociclete, ne puneam amprenta peste tot si doamne cati prieteni ne-am facut. E frumos asa, stii? Sa mergi undeva dupa ce a trecut o vreme si sa vezi aceeasi oameni, locurile voastre sa ramana a voastre si sa va faceti amintiri impreuna.
      Locul nostru de recreere si de revenire. Ne e dor de cafeaua de dimineata, berea de dimineata, sa nu trebuiasca sa ne schimbam de pijama sau sa ne incaltam cand mergem in "oras".
      Cel mai trist a fost momentul cand stateam in mare, ne uitam la ea, si ne gandeam ca e ultima oara cand o vedem. Faceam diferenta cu prima zi cand am ajuns. Nu ne.am dus nici bagajele ci am fugit spre mare cat de repede am putut si am tresarit cand picioarele noastre au atins apa marii precum gheata. A fost singura zi de vreme rea. Am avut noroc. Vama era putin ...putin mai mult schimbata dar doar eu stiam asta, ea nu avea parte de aceasta tristete blanda si ma bucuram, deoarece ea nu era nostalgica, plangea de fericire... si eu la fel.
      Ne e dor dar stim ca timpul trece repede si vom ajunge din nou sa ne bem cafeaua cu picioarele in nisipul fierbinte. Povestea merge mai departe ca vantul din Vama Veche.

30. In trecere intrecere. 24.11.2015

Si am intrat in baie si tot ce luasem cu mine a fost doar ideea de a-mi lua un prosop. L-am uitat. Te-am strigat pe tine si ai venit, te-am rugat sa imi aduci ceva de imbracat iar tot ce ai putut tu sa-mi aduci a fost o pereche de pantofi cu toc cu talpa rosie. Am iesit, am asteptat ca picurii de apa sa mii se scurga de pe fata pe gat pe clavicule pe sani, pe sfarcuri pe abdomen si incet incet pe picioare. Picaturile faceau intrecere. Am asteptat in timp ce tu ma priveai din tocul usii, m-am incaltat, mi-am desprins parul ce.mi era lung si putin umed si am mers impreuna in camera unde aveam amandoi de gand sa purtam ce am purtat eu in cada. Nimic.

29. Time goes by 21.10.2015

        E abia trecut de 2... zile de cand nu te-am vazut. Sorb din ceai, ma uit la ceas. S-a facut ora 4 fara ceva, fara tine. Ma las pe spate, inchid ochii, indicatorul apasa puternic si dureros pe ora 5, ganduri despre tine. Orele cad pe corzile harpei precum roua de dimineata pe asfalt, sunetele produse de ele imi gadila urechile si tresar, ma trezesc, ma uit in jur, vad doar cana de ceai din care aburii au incetat sa se mai ridice. Nici nu mai privesc ceasul. Ma intristeaza sa stiu ca acul e nevoit sa treaca peste tine pentru a trece mai departe.
       Magia sta in 3... ore departe de tine.

28. Umanitate 20.10.2015

        Cedez. Si nu cedez fizic. Am reusit sa trec prin problemele mici de sanatate. Sistemul imunitar este stors de putere. Am nevoie de o pauza totala doar ca pana si in ultimul colt uitat de lume, gandurile se gasesc sa ma caute. Eu nu stiu ce caut dar nici nu cred ca vreau sa stiu. Sunt blocata intre 4 pereti imaginari doar ca acei pereti contin un labirint.
          Am prea multe pe cap si simt ca ma inec. Sunt in largul marii fara colac de salvare, fara aer. Fiecare gura de aer imi e limitata. Tot ce pot sa fac e sa inot; unde? Nu stiu dar sper sa ajung pana sa-mi dau ultima suflare.
         In jurul meu e plin de rechini, norocul meu este ca stiu sa dresez, manipulez. As vrea sa ma gasesc eu pe mine inainte sa ma gaseasca altcineva si sa imi impuna sa fiu ceea ce cred ei ca sunt.
         Problema e ca nici nu cer ajutor. Prefer sa ma descurc singura iar cand consider ca am terminat, cer pareri, nu ajutor. O mare diferenta.
        Ceea ce mi-as dori ar fi sa pot sa ma descurc in asa fel incat sa fiu in stare sa ii invat si pe altii.
        Problema cu oamenii e ca ei nu pot sa asculte, nu sunt in stare. Exclud exceptiile, vorbesc de oamenii mult prea ocupati de orice altceva inafara de a fi om. Ei uita de acest aspect, fiind unul dintre cele mai importante aspecte necesare. Altii uita de unde au plecat, altii uita unde vor sa ajunga, o iau pe cai gresite.
        Daca oamenii ar fi mai receptivi... ar fi altceva. Intre cele doua paralele se pot intampla multe. Poti sa fi situat intre ele si sa vezi doar in fata, sau poti sa fi situat intre ele dar capul sa-ti fie tintit sus in asa fel incat sa vezi deasupra lor. Sa vezi si alte oportunitati, idei, posibilitati, exemple.
        Prin lupta mea cu sinele am reusit sa-mi descopar oamenii din jurul meu. Nu sti niciodata de unde sare iepurele. Ma razbat, ma lupt pana am sa reusesc sa ma uit in spate si sa fiu mandra. Mandra de mine, mandra de ce am reusit sa fac si atunci imi alin problemele.
        Imi revin. Cedarea nu mai este o optiune. Dispare din peisaj si apare exact atunci cand trebuie. Acesta nu este un strigat de ajutor, nici o mana intinsa dupa ajutor, este doar o mana mentinuta in aer pentru a atrage atentia asupra unui lucru uitat de multi. A fi om!

        

27. Daydream/Nightmare 25.03.2015

    Sunt momente in care stai si te uiti in gol, nu te uiti la nimic anume ci doar te gandesti.... la ce? Nu toata lumea stie. Poti sa te uiti la un punct de pe perete, mintea iti fuge si ajungi sa te gandesti la ceva la care nu te asteptai nuci macar sa ii mai retii numele. Te gandesti la cineva din camera sufletului tau. Ai deschis-o fara sa vrei si acum nu mai poti sa iesi. Te zbati, te zbati si te afunzi tot mai mult ca si cum ai fi in nisip miscator. Acolo cu cat dai mai mult din maini si din picioare, cu atat te afunzi mai rau. Camera te vrea inapoi. Ii este dor de tine si te agata precum iedera otravitoare se agata de peretii ei. Nu te lasa sa pleci. Pocnesti din degete, iti scuturi capul, iti muti privirea. *🎵Snap out of it🎵*
      Acum... ai scapat, dar ziua ta e stricata din cauza acestui overthinking in care te-ai bagat fara sa vrei. Poate toate deciziile pe care le iei in ziua respectiva, vor fi influentate de acele 5 minute de gandire aiurea. Te trezesti zambind si nu sti de ce. Ziua ta e schimbata de aceasta simpla intamplare. Nu sti ce, cum, de ce si cum de si apoi... nimic. Daydream-ul tau se transforma in nightmare. Pe o parte iti doresti, oe o parte nu. Ca si cum un dracusor iti sta pe un umar iar un ingeras pe celalalt umar.

26. Actor fara noroc 17.02.2015

     -Ai dormit bine?
     -De unde stiai ca am dormit?
     -Din pacate te stiu atat de bine incat nu trebuie sa imi spui ce faci ca sa imi dau seama.
     -De ce din pacate?
     -Deoarece nu mai vreau sa stiu ce faci. Asa ma gandesc intr-una la tine si imi fac rau.
     -Imi simti lipsa?
     -Nu am spus asta.
     -Dar recunosti ca iti e dor, nu?
     -Nu. Nu imi e dor doar... cand ne-am racit asa? Nu imi dau seama?
     -La ce te referi?
     -Stii bine!
     -Dar vreau sa imi explici.
     -Bine! E asa o diferenta, acum trecem unul pe langa altul si nici nu ne mai salutam, nu ne-am mai intrebat de bine, daca nu iti scriu eu, tu nici nu te obosesti.
     -Da am observat si eu asta.
     -Si nici nu vrei sa schimbi?
     -Ba da dar...
     -Dar nu! Am inteles. Te las in singuratate.
     -Nu pleca acuma...
   Nu a mai ascultat si a plecat din viata lui, era ce isi dorea el dar ascundea asta, nu intelegea ea de ce. A fost mult prea tarziu. El e ca un apel pierdut desi ea e mereu cu telefonul in mana. El e un colet ce ajunge prea tarziu. Nu mai are ea nevoie de asa ceva. totusi e trist faptul ca de la "vreau sa te vad, imi e dor de tine! <3 " s-a asjuns la "BINE!". Durerea lui i se putea sesiza in glas, dar totusi isi explica exacr cum sta treaba. El nepasator sau un bun actor, avea aceeasi expresie.
   E un alt actor din viata ei caruia nu i-a daruit un trandafir la sfarsitul piesei. Nu l-a felicitat stand in picioare si aplaudand. A aruncat cu trandafiri in el dar erau fara petale. A aruncat cu vorbe si gesturi in el dar el era protejat de scena deci nimic din acestea nu il deranjau dar le vedea. S-a oprit. Ea s-a potolit si au plecat. Atunci a coborat si el de pe scena de il proteja dar... prea tarziu. Acum e doar un alt actor ce isi asteapta urmatorul rol din piesa unde el o sa fie personajul principal dar fara noroc, ar prinde rolul de personaj episodic. Sa ii fie invatatura de minte.

25. Alergand dupa fluturi 19.01.2015

     Pentru un moment avuseseram o clipa de inspiratie. A fost la propriu, doar o secunda. A fugit. E peste puterea mea de intelegere unde merge inspiratia dupa ce pleaca de la tine. Fuge cu pasi repezi si scri, pictezi, desenezi, dansezi, compui din ce in ce mai repede in speranta ca iti vei ajunge inspiratia din urma si o vei prinde cu ambele maini.
     -Vrei te rog sa vi inapoi? Te rog. Am nevoie de tine asa cum are un bucatar nevoie de cutite. Fara cutite ii scade calitatea, nu mai taie bucati perfecte, mancarea in timp nu ii mai iese cum doreste, isi pierde stelele priceperii, isi pierde locul de munca si... pacat de el. Poate era cel mai bun. Daca inspiratia ta iti e adusa de o muza? Sau de absenta ei... E un detaliu pe care multi dintre noi il omitem. E chiar in fata noastra in majoritatea timpului. "Ascunde-l la vedere". Suntem atat de disperati in a ne gasi inspiratia incat ajungem sa cautam in cele mai ciudate locuri si prin nebagare de seama, ne pierdem in intuneric. Pierdem esenta, frumusetea stelelor cautand luna.
     Aveam o conversatie cu un prieten mai demult si mi-a spus la un moment dat, nu stiu cum am ajuns acolo, "uneori trebuie sa privesti stelele cu persoana potrivita, pentru a le intelege adevarata frumusete" ... imi e ciuda ca abia acum inteleg ce voia el defapt sa imi spuna. Am incercat atat de mult sa imi ajung inspiratia din urma incat... nici nu mai stiam ce cautam. Tot ce trebuia sa fac era sa imii las o clipa de respiro si sa privesc pictura de ansamblu, nu sa caut fiecare detaliu. Pierdeam esenta si incet incet ma afundam in intuneric atat de tare incat ma inegream si eu si ma confundam pe mine cu intunericul. Nu ma recunoasteam. Asteptam sa se intample ceva ca sa imi prind inspiratia in plasa. Am inceput sa renunt incet incet pana acum cand dintr-o data m-am trezit ca incheiasem o propozitie. Multumesc.

24. De profesie... luptator 21.12.2014

     Te-am gasit si nu ti-am gasit doar amintirea, te-am gasit pe tine. Am gasit ce doream sa fi inainte sa fi stiut ca existi. Imi place atat de mult sa imi petrec timpul cu tine incat ma doare daca nu existi. Ma complectezi in felul in care isi complecteaza un luptator seria de pumni cu stangul si cu dreptul. Dar totusi imi e frica, ma sperie gandul ca as putea fi eu cel care primeste seria perfect calculata de pumni asortati ai unui boxeor profesionist ce isi umple rafturile cu medalii la fiecare meci la care participa. O sa doara. Nu? O sa simt o durere mai apasata decat cea pe care o simte cineva cand isi pierde cel mai bun prieten definitiv. Dar...o sa treaca si asta cum au trecut toate. Cicatricea va ramane acolo doar pentru simplul motiv de a-ti aminti ca esti un luptator complect ce stie sa si incaseze dar sa si dea.
     Primul lucru pe care il inveti, e cum sa cazi. Poate e cel mai greu si precis e cel mai dureros element din antrenament dar e cel mai important. Te instruiesc in asa fel incat sa cazi mereu in picioare si chiar daca mori de durere, tu sa strangi tare din dinti si sa poti sa mergi mai departe si chiar in pasi alergatori. Sa ai puterea necesara sa iti ridici dosu' acela lovit si capul acela umplut de suferinta si posibile minciuni si sa mergi si sa mergi si sa mergi pana... pana cazi din nou si o iei iar de la capat si te zbati sa ajungi un om puternic.
     Esti multumit de tine? Esti multumit de puterile dobandite? Da? Inseamna ca viata te-a pregatit destul de mult si ai trecut prin atat de multe incat poti sa spui ca esti pregatit de orice si nimic nu-ti mai pare o provocare ci din potriva, problema te vede pe tine ca fiind o provocare. Atunci te simti complect si indestructibil. Nimeni si nimic nu te mai poate atinge si nu iti mai poate face rau. Fiecare om e puternic in felul lui si fiecare om a trecut prin ceva mai grav sau mai simplu. Important e sa cazi in picioare.

23. Flacarile geloziei 08.12.2014

     Simt. Simt ceva insfarsit. Simt durere, gelozie, flacari, foc, fum. Simt ca ard. Imi arde inima si nu am cum sa o sting. Nici cuvintele nu mai ajuta. De ce ea vorbeste asa de mult de el? De ce ma doare cand se intampla asta? De ce simt ca pierd o parte din mine? Inima imi bate de 10 ori mai tare ca de obicei. Ma doare. Vrea sa imi iasa din piept si sa fuga de nebuna, sa scape de flacari si sa mearga direct la el, dar creierul o opreste. O opreste din a face o mare prostie. A prins-o. Creierul a prins inima intre 4 pereti facuti din bare de metal puse pe verticala. Ii duc lipsa si ma doare. Nu vreau sa il pierd dar nu stiu ce se intampla.
     Nu ii mai spune numele. Te rog! Ma doare. Nu mai vorbi de el. El e al meu. Sau am fost doar un pion? Sau poate... Poate i-am fost ca regina pentru care lupta sa o recupereze.
     Nu vreau sa aud de el dar parca totusi vreau. Nu vreau sa il pierd. Simt ca se rupe o parte din mine. Iar simt durerea apasatoare si constanta. Imi e dor sa ma opreasca dintr-o data, sa ma prinda de fata sau de umeri si sa imi spuna ca ma iubeste. Daca o sa faca asa cu ea? Nu vreau sa aud vocea lui spunand numele ei. Il vreau doar pentru mine.
     O iubesc si pe ea dar nu vreau sa fie cu el. Nu vreau sa se atinga de el. Nu vreau ca el sa fie al ei. NU! O iubesc dar pana aici. El e al meu. Nu e corect. E al meu si numai al meu. Sau a fost degeaba tot pana acum?
     Nu vreau ca mainile ei sa umble prin parul lui. Eu faceam asta. Nu vreau sa fiu inlocuita de ea... Sau de oricine altcineva. Nu as suporta ideea ca el sa ii spuna ei sa ii faca masaj in palma sau sa il imbratiseze de noapte buna. 
     Nu pot sa accept faptul ca simt ceva insfarsit si e durere dupa dragoste. Nu stiu ce se intampla... si nici nu vreau sa stiu, cel putin nu acum.

22. Depozit.... (de amintiri) 08.12.2014

     Sa te gandesti la sufletul tau ca la o camera goala cu un bec atarnand din tavan. Ce vezi? Nimic. Exact. E gol. Singurul lucru din acea camera era becul. Imagineaza-ti ca sub bec e un scaun. Scaunul ala reprezinta suferita ta. Gandeste-te la faptul ca nu am precizat dimensiunea scaunului deci nu stii cata umbra iti face. Pe scaunul ala e tot ce te-a ranit vreodata. Langa el sunt pungi pline cu lacrimi, sortate dupa tip, lacrimi de bucurie, lacrimi de tristete, lacrimi de entuziasm, euforie; in spatele lor, pe perete se urca servetelele umplute cu lacrimile ce nu au mai incaput in pungi; se urca exact ca o iedera otravitoare. Nu le poti da jos. Acum... cum arata camaruta ta? Iti place? E plina? e mare? E incapatoare? Oamenii ignora de obicei aceasta camera. Unii mai pierd cheia, altii o arunca iar altii uita unde au pus-o.
     A da si sa nu uitam de promisiunile incalcate. Si acelea ocupa un loc in camera. Camera aia la un moment dat se transforma in depozit. Depozit de suflete uitate. Undeva intr-un colt se afla un album cu poze, langa el sta asezat si prafuit inca un album... dar e mai diferit. In el se afla amintirile unei foste iubiri. Album care s-a pus intre tine si cutit cand tu si ea/el aveati prima cearta cearta. S-a sacrificat pentru tine. Albumul te iubea, tinea la tine. Te iubea asa de mult incat s-a omorat singur. S-a sinucis pentru tine. Daca voi doi nu aveati amintirile, tu mureai strapuns de cutitul vocii ei/lui. Albumul cu amintiri e singurul lucru care va tinut impreuna. In camera ta e atata umbra incat nici macar nu ar mai putea sa creasca o planta in toata incaperea. Nici macar in ghiveci. Nu simti niciodata nevoia sa gasesti cheia camerei? Daca ai face curat? Tot ti-ar ramane acolo urmele obiectelor depozitate si inevitabil, amintirile revin. Tu tot vei sti ce trebuia sa fie acolo. Tot o sa simti lipsa ei/lui si tot ce ti-a adus ea/el in viata, bun sau rau. 
     Acum aduti aminte ca acea camera e sufletul tau si lucrurile din ea sunt tot ceea ce te-au facut sa devi ce esti acum. E alegerea ta daca le da uitarii, adica faci curat si iti amintesti din cand in cand, sau le lasi acolo si iti aduci aminte mereu. Poate o sa iti scada din suferinta dar umbra obiectelor tot va fi acolo si petele nu trec asa de usor.

21. Pe aripile mele 03.12.2014

     Exista posibilitatea ca dupa  pauza de ceva timp dintre doua persoane, facara sa se reaprinda? Sau sunt doar amintirile ce iti vin din nou in cap cand privirile vi se intalnesc si se blocheaza? Vei sti sa te opresti, tu, om firav, sensibil si usor de spart? Cred ca e sentimentul de frica desi toata lumea ar spune ca e iubire. Eu as numi-o frica. Frica de sentimente, priviri, atingeri... respiratie grea. Mai sunt oameni asa de curajosi incat sa isi ia inima in dinti si sa calce pe acea frica exact cum ai calca un gandac de bucatarie? Da... cu asa multa usurinta! Daca esti asa de curajos, cum te caracterizeaza? Sau nu ar mai trebui sa-ti pese? Da.... si asa.... nici nu are rost sa mai intreb, imi stiu deja raspunsul. Gura lumii mereu o sa vorbeasca dar tu, cum esti obisnuit in jungla de asfalt, ar trebui sa pari nepasator, pasiv si increzator. Nu iti mai pasa de jungla, iti pasa de tine si de asfaltul tau. Important e sa iti pastrezi scutul. Poate gasesti piesa de puzzle lipsa pentru a-ti completa scutul. Cine stie, trebuie doar sa ai incredere in tine, in gandurile tale si sa stai cu picioarele pe pamant chiar daca ti se ofera zborul. Acel zbor se sfarseste la un moment da. Nu poti sa zbori la nesfarsit. Dar totusi daca zbori.... ia-ti cu tine o parasuta, ca atunci cand zborul se opreste, tu sa nu cazi in gol. Ceva, pe ce sa te bazezi ca e sau va fi mereu acolo pentru tine. Eu nu am atata curaj. Prefer sa lupt pana imi cresc aripile mele, decat sa astept sa mi le dea cineva gata crescute. Asa cum ti le da, asa ti le poate si lua.

20. Simbolurile 26.11.2014

     I-am aruncat. I-am aruncat de la inaltime odata cu sentimentele mele. Am aruncat ce reprezentau ei. Nu erau dar o pereche de cercei frumosi cu pietricele albastre, daruite de el, cu gandul ca ar arata mai bine la mine in urechi. Erau urma lui in viata mea. Asa, usor usor am incercat sa ma detasej de el si de ceea ce creeasem intre noi. Acum totul e o amintire. Nu stiu daca e una dureroasa sau nu. Probabil ca doare daca obrazul meu se uda in continuare ce masura ce ma aprofundez in perfecta mea amintire imperfecta. Daca eram singura acasa cand am decis sa ii arunc, probabil ca spargeam ceva, dar eram cu cel mai bun prieten al meu, cu puritatea falsului murdar, ce parca-parca, incet-incet, se intoarce. Eram cu el. Ma ajuta in momentul ce avea sa fie cel mai greu din viata mea de pana atunci sar nu imi dadeam seama. Nu stiam de ce as fi fost capabila daca imi exprimam toti nervii din momentul respectiv. Dar eram cu el si o simpla conversatie m-a facut sa ma calmez fara sa fiu constienta de asta. Desi scrumiera se unplea pe minut ce trecea, nervii mei parca se calmau dar supararea tot acolo era. Nu puteam sa nu ma gandesc la el. Durea al naibii de tare... si inca doare. Ma bucur totusi ca am reusit sa scap de ei. Am impresia ca am scapat de o parte frumoasa cu final urat din viata mea. Odata cu ei, am aruncat si promisiunile incalcate, m-am eliberat total pe momentul respectiv si corpul meu nu mai simtea nevoia sa sparga ceva...
    Ma bucur Profund. Nu duc lipsa cerceilor, Duc lipsa a ce simbolizau ei defapt. Acel gest micut si dragut, ca atunci cand el iti aduce flori "doar pentru ca e miercuri."
   Sper ca cel/cea care a gasit cerceii, sa faca pe cineva cu adevarat fericit/a. Sa iti aduca noroc sau dragoste adevarata.
   .......si cand ma gandesc ca nici nu am apucat sa ii port......

19. Scutul 21.11.2014

     Cred ca m-am inselat in privinta oamenilor, mai ales a mea. Nu stiu... poate ca totusi oamenii isi dau impresia ca ori avem suflet masi si frumos, ori mic, ori deloc. Nici nu mai stiu in ce sa ma incadrez in ce categorie, in ce minciuni, vrajeli, iluzii. Poate ca totul e asa de fatada sa ma simt eu mai bine in persoana mea. Sa imi fac un scut care sa ma protejeze de toate porcariile, vrajelile si minciunile. Atata tip cat scutul e "unbreackable", totul e bine, dar daca reuseste cumva cineva sa faca o fisura, cat de mica, scutul se poate crapa si se distruge si se face tandari si nu se mai poate reara decat cu un lipici bun, folosit sa lipeasca inimi, cand se repara inima, se face scutul pentru a o proteja in continuare. Precis, cel care va face acea fisura, va fi un om ori foarte puternic, ori la fel ca mine. Nu vreau sa ma intalnesc cu oglinda mea, ar fi oribil, poate ar fi singurul remediu si poate chiar o sa imi elimine scutul pentru totdeauna. Bine sau nu, imi place scutul meu dar daca totusi.... exista cineva, bravo lui. Il felicit din toata inima. As fi recunoscatoare. Un curajos, interesant, un tip care nu se crede Fat-Frumos pe calul alb, care nu are asteptari de perfectiune si frumusete, totul ar fi exact cum e. Simt ca imi e dor din nou si asta nu e bine. A facut fisura... acum ca imi e dor cred ca prin acea fisura iese o luminca rosie, care lumineaza omul cu pricina imperfectiunii scutului. Nici macar nu imi dau seama daca e acceptabil faptul ca imi e dor. Dau dovada de faptul ca sunt slabita, sunt vulnerabila, ca o pana alba ce e gata sa pice in vopsea neagra. Se pateaza si nu mai poate fi spalata. Imi pare rau fisuro. Chiar imi pare rau. Nu voiam sa existi.

16. S-a trezit insfarsit! 05.11.2014

     -Te uitai la mine atta de frumos odata.... Aveai alta privire, alta intentie in ochi. se uita la el in oglinda si ii vorbise iluziei din rama. Ce s-a intamplat? De ce simt ca ma privesti cu ura si dezamagire? De ce privirea ta imi strapunge sufletul?
    -Vad.
    -Tu vorbesti? Sau e doar imaginatia mea?
    -Nu e imaginatia ta. Vorbesc doar ca doar tu ma auzi. In subconstientul tau. Vad. Vad ce faci, cum faci, cum reactionezi, cum nu iti pasa de nimic si de nimeni. Vad cum le lasi tuturor impresia de nepasator, om tare pe sine, stabil, puternic. Dar pacat ca doar impresia e asa. Tu nu! Daca ai putea sa iti lasi orgoliul si mandria ta la o parte, ai avea mai mult succes. Ea te-ar observa, ar avea tupeul sa te abordeze, sa iti ofere atentie.
    -Care ea?
    -Vezi?! Nici macar nu o observi! Nu o observi cum are atata grija de tine de la distanta. Nu observi cum iti da mai multa atentie tie decat prietenelor ei. Nu observi ca data cu ai probleme, pe ea o suni mereu si n cred ca stii de ce!
    -Nu poti sa imi spui cine e si decid eu daca voi face ce zici sau nu?
    -Bai! Nu poti sa depui si tu macar atata efort incat sa incerci? Ai nevoie de ea. Probabil...probabil e singura careia ii pasa de tine. Esti prea ocupat de orgoliul tau si mentinerea lui in viata. Ajuta-te singur sau lasa-ma sa te ajut. Tot ce trebuie sa faci e sa ma asculti si sa pui in practica. 
    -Si daca nu vreau sa fac asta? Daca imi place singuratatea mea? Am tot ce imi trebuie. Nu am nevoie de nimic altceva.
    -Ba ai doar ca nu-ti dai seama. Data viitoare cand ai sa o vezi, ai sa ii ceri ajutorul, sper sa iti dai seama.
   Usa de la casa se deschidea incet, el inca era in baie in fata oglinzii, holbat, speriat si socat de ce i se intamplase. Intra cineva in casa, el reusise sa-si desprinda fata de reflexia din rama si iesise din baie. Era ea! Ii adusesera de mancare, tocmai venea din oras si si-a luat ei ceva si i-a facut si lui o surpriza.
    -Heeeeeiiiiii, ridicase ea vocea in speranta ca o aude cineva. 
   El iesise din baie
    -Ma gandeam ca poate iti e foame. Uite poftim.
    -Multumesc, nu treb.....STAI! TU ESTI! ii spuse el cu o privire de maniac pe fata.
    -...ce? intrebase ea nedumerita.
    -Fata! Fata de care vorbea tipul in oglinda.
    -...ai probleme? Delirezi? Esti drogat? Chem un doctor? spuse ea ironica si chicotind.
    -Nu. Mi-am dat seama. Dupa atata timp. Esti... esti tu! Parca te asteptam si doar acum mi-am dat seama.
    -...ai baut? continuand cu ironia.
    -Nu vrei sa iesim mai bine in oras? Vreau sa iti spun ceva.
    -Ce?
    -Iesi cu mine si o sa afli.
    -Ok... ciudatule.
   Si au iesit amandoi pe usa casei si el a luat-o dupa umar si invata sa o aprecieze. Ea zambea. Inocent.

15. Infinit 04.11.2014

     -Hai!
     -Unde?
     -Conteaza?
     -Da!
     -De ce?
     -Um... ca nu stiu ce sa imi iau cu mine. (spusese ea ca fiind o scuza, un pretext.)
     -Incarcatorul de la telefon. Ne vom face multe poze. Te asigur ca vom privi lucruri frumoase, dar stai linistita, tu esti cea mai frumoasa priveliste.
     -Multumesc. Esti dragut dar..... unde mergem totusi?
     -Nu conteaza. Nu intelegi?
     -....bine!! Ce sa imi pun?
     -Nimic iubita, nimic. De acum nu mai trebuie sa iti faci griji pentru nimic. Am eu grija de tine. Tu doar.... stai cu mine si iubeste-ma.
    Asa a si facut fata, si-a luat telefonul, incarcatorul, s-au urcat in masina si au plecat. Numai ei stiu unde au plecat.
    Era o liniste totala. El s-a uitat la ea, o sorbea din priiri pur si simplu. La un moment dat, a taiat linistea:
     -Te iubesc. ii spuse el dupa ce o apucase de mana si o trase mai aproape de el.
     -Nu ai cum. Sunt o persoana oribila. De ce ma iubesti?
     -Poate iubesc sa am grija de tine. Nu pot sa imi cant melodia preferata fara sa nu ma gandesc la tine. Imi fac de mancare, putinul pe care il stiu face, si ma gandesc daca tu ai mancat deja. Cand imi fac o cafea, mereu am tendinta sa fac doua, una pentru tine si una pentru mine. Te iubesc asa.... simplu.
     -Ca oamenii mari?
     -Nu. Eu te iubesc cu adevarat.
     -Eu... mie... mie imi e frica. Dacaca iti trece? Nu vreau sa iti marturisesc sentimentele mele pe care mi le-am ascuns aata timp, imi e frica de posibilitatea ca tu sa pleci.
     -Vrei sa spui ca si tu ma iubesti? a intrebat-o el abea mai tragndu-si sufletul.
     -Nu am spus asta, dar daca nu mi-ar fi frica, as spune "da".
     -Si de ce nu mi-ai spus asta pana acum?
     -Cum ai fi reactionat? Nu.... nu am vrut sa imi asum acest risc ce era prea mare.
     -Vreau sa te iau in brate. Vino mai aproape.
   El o lua in brate si o cuprindea intr-un totul. o pupa pe frunte si o proteja iar ea simtea iubirea. Simtea ceva. Insfarsit simtea si ea ceva. Caldura. Multa. Sufleteasca. Dupa 2 ani de caldura sufleteasca, el cazuse intr-un somn adanc si lung numit de medici "coma". Luni mai tarziu, ea era imbracata in negru in permanenta. Inelul de la mana stanga nici acum, dupa 4 ani de la incident, nu l-a dat jos. Ea i-a jurat iubirea vesnica. Ii era datoare lui pentru simplul fapt ca a facut-o sa simta ceva frumos. Si-a jurat ca nu v-a mai iubi pe altcineva niciodata. Fata nu a mai rezistat mult fizic din cauza cancerului ce il dobandise la plamani. A murit fericita, cu gandul ca il va reintalni pe el si vor putea fi impreuna din nou.

14. Eu, tu si restul lumii 03.11.2014

     A fost exact ce mi-am dorit. Eram noi doi si ceilalti. Luminile parca faceau impresia ca doar noi contam, ca si cum am fi fost singurii din incapere. Te uitai la mine prin ochelarii negrii de soare, ma uitam la tine de sub stratul ridiculos de mult de Tempera... era Halloween. Ma luai de mana si ma trageai spre tine cu prima ocazie. Cat de frumos si perfect putea sa fie! Eram fericiti impreuna; unul cu celalalt, pe aceeasi lungime de unda dar... pacat ca suntem prieteni. Pacat ca eu, daca iti voi spune ce simt, tu nu vei baga de seama, nu iti va pasa, Imi e frica de momentul in care nu ne vom mai corbi aproape zilnic. Imi e frica sa iti spun ce simt! Stiu ca nu o sa iti pese. Deloc! Poate chiar ai sa imi razi in fata, sa o iei ca pe o gluma sau poate.... daca.... daca ar fi altfel? Daca si tu simti la fel si tot nu vrei sa imi zici? ... nu... nu cred. Esti genul de baiat pe care mama nu ar vrea sa il cunoasca, dar esti genul de baiat pe care tata l-ar placea. E posibil asa ceva? E posibil sa iti placa de cineva in halul acesta? Nici eu nu mai stiu ce simt. A trecut o vreme de cand n-am mai scris, nu m-am mai exprimat... sa fi fost acesta motivul? Tu? Un baiat? Cum supravietuieste omul cu asa sentimente? Nu stiu.... mai bine m-as otravi deat sa mai simt asa ceva. Ar trebui ca el sa fie antidotul otravei pe care tocmai am luat-o? Imi fac rau singura si parca ma simt mai bine pentru o vreme. Ma droghez singura cu dorinta de a refuza in permanenta, iubirea. Imi doresc asa de mult sa raman asa. Nu as mai fi in paradox cu sentimentele si gandurile mele... m-as simti mai bine. Defapt ... cred ca mi-ar fi bine si cu tine, si fara tine. N-am nevoie de nimeni ca sa fiu fericita. (iar ma amagesc cu minciuni, ma mint fara sa imi dau seama, ma droghez cu ignoranta si cu pasivitate fata de orice, ma mint, stiu asta si mai si continui. De ce ma urasc asa de mult?) Poate mi te doresc, poate nu. Sincer as vrea sa stiu; sa ma dezintoxic; iar m-am pierdut pe mine.

12. Puritatea falsului murdar 15.10.2014

        Uita-te la el... atat de firav si iubitor, atat de naiv, incepator, strain in jungla de asfalt. Orice il poate rani. Paseste cu finete, ca si cum ar pasi pe nori, totul ar fi pufos, curat; nici nu ii trece prin minte ca ar putea fi dat leilor ca hrana pe cand altii s-ar intoarce conducand haita. El nu stie ca daca esti bun prea mult, esti luat de prost. Pentru el totul este simplu. Are totusi o cicatrice pe frunte.
        -Sa stii ca nu am fost mereu asa. spuse el cu un zambet ironic pe fata ce imi era adresat mie..ma speriasem.
        -...tu....tu vorbesti? il intrebasem eu cu o usoara nota de retragere in glas.
        -Bineinteles ca vorbesc.
        -Dar...cum? Cum e posibil ca o persoana firava si alba ca tine sa poata sa mai si vorbeasca? Orice ai spune ar atrage cuvinte urate si ti-ai schimba culoarea. Tu exprimi fericire. Si daca nu ai spune ceva, cineva tot ar arunca in tine cu bulgari mari gri sau negri.
        -Dupa cum am spus, nu am fost mereu asa. Eram si eu un aruncator. Cicatricea de pe frunte pun pariu ca te intereseaza.
        -Da.
        -Ea ... ea  singura parte murdara din toata puritatea asta care o vezi tu la suprafata. Inauntrul meu zce trecutul. Defapt acolo e un alt eu. Un eu refuzat de mine; placut de ceilalti. Cicatricea pentru celalalt eu e ca o luminita de la capatul tunelului ... ultima speranta amarata catre lumea mai buna. Dar e mult mai bine asa. Atunci m-am pierdut pe mine si cand m-am regasit, eram alt eu, eram persoana care sta acum in fata ta si incearca sa iti spuna sa inveti pentru tine. Sa nu te pierzi...
        Si cu cat vorbea mai mult cu mine, cu atat imi dadeam seama ca se facea tot mai negru in timp ce vorbea, cand isi tragea sufletul, se albea inapoi. Am realizat ca il judecam, iar eram unul din acele persoane ce il trageau in jungla. Ii simteam suferinta. Parca in ochii lui ii se derula viata pas cu pas. Simteam ca avea incredere in mine desi abia ce ma cunoscuse. Abia ce il intelesem si totusi, am simtit! Am simtit prezenta celuilalt "el". Am simtit cum incerca sa iasa pe cuvant ce trecea. Ma miram... "-oare cum poate sa vorbeasca?"
        -Nu te doare?
        -Ce?
        -Cand vorbesti. Nu te doare cand isi face loc sa iasa? Cand iti zgarie sufletul cu ghearele rosii, arse, fumegand?
        -Ei... ba da dar... m-am obisnuit deja. E o parte din mine pe care o cunosc.
        -Si ce simti? Te topeste?
        -Ha ha, a chicotit el incet explicandu-mi cu blandete; nu, e o stare normala, uneori imi da adrenalina necesara pentru a trage aer in piept in scopul calmarii lor. E ca si cum ti-ai tine nervii in tine. Ii protejezi pe ceilalti protejandu-te pe tine.
        -Nu te mai raneste nimic?
        El tacuse, se ridicase si plecase. Nu l-am mai vazt de atunci. Unii spun ca interiorul l-a acaparat, altii spun ca i-a disparut cicatricea... eu doar sper sa fie fericit. Nu conteaza cum, de ce, cand, cu cine si asa mai departe. Sa nu uite sa zambeasca, sa nu se lase prada usoara. Din cate am vorbit cu el... e un luptator. Facuse el pe prostutul dar e doar un scut...pentru toti! Iti urez succes curajosule. Ramai cu bine.
                                 

11. Otrava 08-09.2014

        Traiesti in minciuna ca de obicei, doar ca acum o faci mult mai grav. Cel mai rau e ca aproape ai ajuns sa iti crezi propriile minciuni. De ce te minti? Spui minciuni pentru ca suna mai bine? Preferi sa mangai un om cu o minciuna decat sa il ranesti pentru putin timp cu un adevar? Daca ai sta o zi fara sa minti? Ai mai reusi sa ai prieteni? Nu prea cred. Gandeste-te si la tine suportand consecintele. Dar sa nu te astepti ca lumea sa fie sincera cu tine si a doua sau a treia oara. Om fi noi fraieri da nici chiar asa. 
        Si totusi ea spera, ea spera spera, dar de ce spera? Spera in minciuna ta, dar a aflat adevarul. Acum stie adevarul si nu mai vrea sa dea ochii cu tine. Nu te mai vrea in viata ei, nu mai vrea sa auda de tine, sa vorbesti cu ea, sa mai ai tupeul sa o saluti. Sa nu indraznesti sa o mai minti. 
       -Decat sa ma-ndragostesc, mai bine ma otravesc.
       -Nu spune asta! Da-mi o sansa. Iti voi dovedi ca nu sunt ca ceilalti!!! spuse el increzator, cu o dorinta arzatoare de a o cuceri.
       -Nu-i adevarat! ce ai tu mai special decat ceilalti? Cu ce pot sa am incerdere ca tu nu ma vei ranii ca si toti ceilalti?
       -Pentru ca stiu si punct! Da-mi o sansa! 
       -Lasa-ma in pace! Te rog. Lasa-ma in tristetea mea. Lasa-ma sa respir, sa gandesc, sa fiu libera pentru o vreme. Daca tie chiar iti pasa, lasa-ma putin, chiar... chiar vreau sa respir.
       -Bine... dar un lucru te rog... spune-mi ce faci. Ce ai de gand, ce intentii ai, sa nu uiti ca mie chiar imi pasa.
       -Bine. Multumesc.
       Si uite asa, fata il ignora pe acest baia, care poate chiar era altfel dar ea... nu mai avea curajul sa iubeasca. Nu mai are tupeul necesar sa incerce. Daca ei ii va placea de un baiat, isi va lua inima... sau ce a mai ramas din ea, in dinti. I-a spus asta si lui dupa o vreme, el a inteles si a tot incercat sa ii faca pe plac si ghici ce, nu a reusit. Ea s-a schimbat, a renuntat sa mai spere la ceva bun...mai bun. Nu a avut destul curaj sa riste din nou, in felul asta, nu mai putea sa fie renita si nu mai suferea. Succes pe viitor si tie baiatule ce incerci, si tie fata ce suferi.. Succes! 

09. Cartea vietii mele 06.10.2014

          Si chiar cand uitam de tine, mi-ai aparut din nou in cale. Cand am reusit insfarsit sa intorc o pagina plina de tine din cartea netiparita dar intitulata "Viata Rominei" care avea si pagini albe ce urmau sa fie scrise, ai aparut tu! Pentru mine tu ai chip angelic, privire patrunzatoare, ma faci sa uit de mine, de ei, de jungla de asfalt. Ma faceai sa zambesc doar prin zambetul tau. Daca ma tineai tu de mana ma simteam perfect, pluteam, zambeam, zambeam intruna. Nu credeam ca va fi cea mai mult decat o simpla vacanta. Dar nici tu nu credeai asta. Ne-am indragostit de noi fara sa vrem. Mai bine stateam pe plaja decat sa dormim. Ne faceam poze, ne distram impreuna... asta cred ca mi-a placut cel mai mult, faptul ca ne distram impreuna si nu trebuia sa ne abtinem de la nimic, Imi placea cm eram prieteni inainte de iubiti. Inca ma mai uit la poze. Si cand reusesc sa intorc foaia, se deschide folderul cu toate amintirile. Nu... Nu regret nimic. Ma bucur ce s-a intamplat, nu pot sa spun ca as da orice pentru ca acele momente sa fie din nou, ecat ca atunci. nici nu mai stiu daca de fapt scriu desre tine, despre mine sau despre noi. Nu stiu ce se intampla, de fapt nici nu stiu ce vreau, ce as prefera... in momentul acesta nu stiu nimic. Sper doar ca esti fericit. Fericit cu situatia, cu...ea. Sper ca iti vei aminti de mine din cand in cand si cand o vei face... sper sa imi dai un sem de viata sa stiu ca ti-ai adus aminte de mine. Sper ca esti fericit.

07. Jungla de asfalt 02-03.10.2014

        - Nu te-ai saturat?
        - De ce?
        - Cum de ce? ..... De tot! De oameni falsi, oameni care te judeca dupa cum te imbraci, oameni care se uita la tine si incep sa rada... de multe ori fara motiv.
        - Nu am observat asta pana acum.
        - Nu ai observat asta pentru ca esti unul dintre ei. Tu mergi pe strada, te uiti la oameni si incepi sa ii judeci, nici macar nu le stii povestea, nu stii daca acel om are probleme sau nu, nu stii ca, poate chiar acum cateva momente s-a despartit de iubirea vietii lui, nu stii daca poate i-a murit mama, pisica sau orice alta vietate la care tinea. Altul poate e atat de fericit incat nu se poate opri din zambit si tu il consideri drogat. Nu va mai suport! Generatie retardata mediatic. Sunteti victimele Romaniei; victimele rerelor intamplate aici, victimele societatii! Ar fi trebuit sa fiti viitorul. Ar fi trebuit sa incercati si voi sa ne scoateti din acest mare c***t din care am incercat si noi, generatia mea sa o facem. Tot ce vreti acum, voi adolescentilor, e sa va disrati, sa incercati sa gasiti si sa prindeti esenta vietii, sa iubiti, sa faceti suferinte, victime ale iubirii, victime ale anturajului stricat de televiziune, media si tot ce se difuzeaza. Oamenii sunt rai, nesimtiti ... ca niste animale. Nici nu stii ce sa mai faci ca sa traiesti. Sunt tristi oameni "astia" de aici. Orasul e plin de oameni, personalitati false, impresii proaste, fum, masini multe, asfalturi, borduri, mizerie. De fapt, sunt si oameni cu sentimente si slabiciuni de genul. Ei ... ei sunt ca asfaltul; masinile... doar niste oameni cu putere mai multa. Ele trec pe acel asfalt si in batucesc incontinuu. Te poti gandi la asfalt cum te-ai gandi la sufletul omului. Alti oameni vin si fac gauri in acel asfalt, il strica, il repara, iar il strica, iar il repara, pana e plin de petice si nu mai e bun de nimic. Apoi vin alti oameni si vopsesc asfaltul ca sa nu se vada chiar asa de tare faptul ca e peticit intr-una. Nu mai ramane nimic adevarat inafara de.... nimic! Totul e fals. Oribil! Societatea te strica, scoala iti poate strica educatia, nu te schimba doar pentru ca lumea e diferita dar de fapt sunt toti la fel. Fii tu insuti, nu-ti fie frica sa asculti muzica tare, sa porti alte haine decat cele din vitrinele mall-ului! Indrazneste sa faci ceea ce iti place, nu ce face toata lumea. Ai grija de "asfaltul" tau!

06. Ce gandesti cand nu stii ce gandesti 01.10.2014

         Nu cred ca am avut vreodata iubitul perfect. Ba era prea pasiv, prea era prea indragostit, ba el era "ea" in relatie, ba.... ba nu era cum vroiam eu. Defapt nici macar nu stiu ce vreau... sau vroiam. Cred ca vroiam ceva spontan, nebunatic, plin de viata, sa ne distram, sa ma si iubeasca, sa imi placa de el la fel de mult cum ii place lui de mine. Si invers... MINT! L-am avut. Era iubitul perfect, ne distram, ieseam, calatoream, imi facea cadouri "doar pentru ca e marti", genul de om cu flori si ciocolata. El nu era cu dulcegariile, ceea ce era perfect. Chiar ne potriveam; da, m-am schimbat din cauza lui, dar m-am schimbat in ceva ce imi place. Am deschis ochii, am invatat ca nu orice lucru bun e bun si pentru mine. Nu trebuie sa imi fac grija banilor, trebuie sa ma distrez oricare ar fi situatia, m-a invatat sa ma descopar pe mine. Cu el au fost cele mai intense, pline de viata, fericite, perfecte luni din viata mea. Pana la proba contrarie, era perfect. Ma iubea, il iubeam, imi si dadeam seama de asceste lucruri. Nici prin ruptul capului nu imi trecea ca ar putea sa fie exact ceea ce credeam ca nu e! Nu regret nimic din ce s-a intamplat... nici macar nu regret ca am tinut enorm de mult la el. De obicei am regrete dupa o relatie dar cu el... a fost altceva. Exact ceea ce imi doream. Regret doar ca s-a terminat totul atat de brusc incat... incat nici nu am realizat ce s-a intampat. Zambind si bufnind in oftari imi amintesc cum nu venea niciodata cu mana goala, cum nu ma lasa sa-mi fac curatenie in camera, imi facea el; cum am scos toate hainele din dulap, le-am probat, ne-am distrat, apoi am stat inca patru ore sa le punem inapoi, cum zambeam intruna, cum ma alinta cu patru sau cinci cuvinte, mereu aceleasi, cum ne uitam la "How to train your dragon" si ne bateam intre timp; cum dadeam pernele jos din pat doar ca sa incapa el pe lungime; cum imi facea masaj ana adormeam; cum aveam mereu ceva bun....tot! Imi amintesc cu drag tot! Dar din pacate imi amintesc si cum a plecat... Imi era dor de el. Am inceput sa pictez de...dor. Pate, poate pictam penru el fara sa imi dau seama. Da, imi e dor de el dar nu cred ca m-as intoarce... daca as putea sa iau doar lucrurile bune, m-as intoarce dar... din pacate stiu si ce s-a intamplat. Mai bine asa. "I don't think about you all he time but when I do I wonder why."

05. La nervii adolescenței. 01.30.2014

Ți-ai ținut vreodată nervii în spate? Când simți că explodezi şi tu alegi să te calmezi? Ei bine, aceea e puterea adevărată. Vrei doar să evadezi din toate căcaturile acestea de care nici măcar nu poți să fugi, nu poți să le rezolvi, nu poți să faci nimic. Sunt momente in viața fiecărui om când simți că nu mai poți, te-ai săturat de tot şi de toate, prietenii tăi nu sunt lângă tine, familia te enervează, îți reproşeaza defapt ca te maturizezi, creşti, mai stai puțin şi pleci. Ei nu te înțeleg. Lumea nu te ințelege, trage doar concluzii proaste, te judecă pentru ce faci, tot ce poți să faci e să taci şi să înghiți pentru că nu vei reuşi de unul singur să schimbi lumea, schimbarea eşti tu dar nu cred că ție nu-ți place de tine.
În viață vei întâlni fel si fel de oameni cu care te vei certa, te vei înțelege, te vei împăca, le vei iubi, le vei urî, vei ajunge să nu le mai suporți şi tot ce ai avea nevoie, ar fi "el".
El care poate reuşea să îți aducă un zâmbet pe față, el care te asemăna cu o păpuşă. El te înțelegea pe deplin şi te învăța şi pe tine ce să faci, când, cum, te ținea în impas, te oprea din a face ceva rău, ceva ce aveai să regreți dupaia. Ai nevoie de el pentru a-ți opri prima lacrimă, şterge-o pe a doua şi oprio pe a treia.
-NU MAI SUPOOORT!!!!! a urlat ea cât a putut de tare şi a început să-şi strângă pumnii şi să plângă. Nu o mai suport!! Vreau să plec, să nu mă mai intorc. Vreau să fug de acasă şi să nu îmi mai pese. Vreau să pot să respir, ea vrea să mă potolească dar nu înțelege că nu poate să mă schimbe, aşa sunt eu, e personalitatea mea şi nu are ce să facă în legătură cu asta. Să plec odată naibii de acasă, asta vreau!
-Nesimțit-o! a răspuns mama ei nervoasă şi dezamăgită de faptul că fata ei creşte şi se maturizează şi nu mai e după placul ei. Eşti o nesimțită!
Şi atunci ea a început să îi răspunda cu şi mai mulți nervi şi adrenalină în glas şi în cuvinte. Ea vroia doar aer, vroia să fie înțeleasa, lăsată în pace... uitată pentru o vreme. Să poată să respire şi să răsufle aşa cum orice adolescent ar face.

04. Amprenta sentimentala. 30.09.2014 01:50

          Imi era dor. Dor de noi. Dor de mesajele dragute, dor de acea injuratura spusa cu dragoste ironica. Dor de zilele si noptile petrecute non-stop impreuna. Dor de acel "cum doresti tu". Dor de micile expeditii impreuna. Dor de motocicletele admirate impreuna.... Dor sa iti fie dor de mine.
          Tin minte prima propozitie, de cand vorbea doar cu mine, tin minte acel prim "nu te vad mai mult decat un prieten"; prima replica adresata lui, primul si ultimul "nu te abtine de la ce amandoi stim ca vrem sa se intample", ultimul, deoarece nu mai era nevoie de asa ceva. totul era intens, plin de adrenalina, extaz si pasiune. Tin minte primul sarut bland impartit, prima floricica aleasa de pe gardul unei case ce apartinea de o strada pe care incercam sa ne pierdem. Te tin minte pe tine....vechiul "tine".Tu cel care ma minteai intruna cum ca ma iubesti. Tu cel care imi cuparai ceva frumos pentru ca "ar arata mai bine pe tine decat in vitrina", fara motiv. Tu cel care iti lasai toata garderoba la mine si cand iti spuneam ca ti-ai uitat imbracamintea imi spunea cu un glas dulce "ce dragut, fetei mele ii s-a facut dor de mine" iar eu aprobam in timp ce iti strangeam camasa verde la piept in speranta ca imi va ramane mirosul tau intiparit pe mine si in asa fel te puteam simti oricand. Tin minte ultimul "distractie placuta" ... dupa aceea.... nu mai tin minte nimic. Simteam. Simteam suferinta, ura, durere, razbunare, dorinta, speranta, rautate! Simteam lacrimi, suspinari, amintiri, nopti pierdute, zile irosite, poze sterse, lacrimi din nou, fard ud. Simteam pumni, vanatai, ochi rosii, prieteni noi, alinari noi, vicii noi, preocupari noi. Simteam ceva rumos, ceva urat, un vis, un cosmar. Simteam incercari de uitare, suparare. Simteam ce nu vroiam. Te simteam pe tine. Nu vroiam sa imi fie dor. Nu vroiam ca tu sa imi fi ultimul gand inainte de culcare, nu vroiam ca tu sa imi fi doar o amintire.... nu vroiam sa te sfarsesti urat! Simteam..... Simteam cum te iubeam din ce in ce mai mult avand in vedere lipsa ta.

03. Sa nu uiti de noi. 30.09.2014

     La ce te gandeai cand ea a spus "adio"? Te gandeai ca se va intoarce? Te gandeai ca ea defapt glumeste si ca inca te vrea langa ea sa o ranesti in continuare? Pentru ca tu asta faceai. Dragostea ta pentru ea era un paradox. Nici macar nu stiai ca o iubeai dar simteai si vroiai asta. Nu puteai sa dovedesti dragostea pentru ea, deoarece iti era frica sa nu o sperii, ea sa nu fuga si tu sa nu o mai vezi in veac. Nici nu te gandeai la consecinte dar urmarile tot au fost. Ea a fugit si nici macar nu stie ca o iubesti. Ea crede ce vede. Crede ca tu te-ai impacat cu fosta, crede ca nici nu iti mai pasa de ea, crede ca ai lasat-o balta, crede ca vrei sa o ignori. Nu te-ai ostenit sa ii spui ce simti pentru ea. Da, poate ati avut voi cea legaturi in trecut dar asta nu inseamna ca ea stie ce siti tu defapt. Ea nu stie ca tu poate o iubesti, poate ai sentimente cat de mici. O ignori si te ignora. Ei ii e dor de tine; tu care ai fost cu ceva timp in urma, atunci cand ai indragostit-o de tine. Atunci cand ai luat-o prima oara in brate in timp ce dormea. Cand o pupai tot la treizeci de minute maxim. Cand o savurai si o sorbeai din priviri. Cand faceai poze dis de dimineata si ea spunea ca e urata si ca nu arata bine si tu ii argumentai contrariul. Atunci ai indragostit-o de tine. Poate ai indragostit-o fara sa vrei, fara sa iti dai seama. Ai intrat in inima ei, ti-ai facut de cap si dupaia.... dupaia nici macar mirosul nu ti se mai simtea. Ai plecat.
         Durere, teroare                               Dorinta disperata
         Ura, rabdare                                   Durere luata
         Sentimente, postura                        Sentimente uitate
         Libertate, razbunare                        Lipsa de libertate
         Dorinta nestiuta                              Tourette, respect
         Iubire nevazuta.                              Lipsa epitet.
Fara sa stii, tot ce iti doresti este sa te bagi in seama cu ea. E randul tau, ea s-a saturat sa insiste intruna si sa nu primeasca altceva decat respingere in schimb.

02. Ce te faci fara ea? 29.09.2014

         Si parca totul era bine, va iubeati, tineati unul la altul, tu nu-ti puteai imagina viata fara ea. Nici nu te gandeai ca ai putea sa o pierzi. Nu iti inchipuiai ca ea de la alt zambet decat al tau, ar putea innebuni. O iubeai atata de mult incat iti imaginai cum ar arata copii ostri, nume, toate detaliile.
         Abea acum realizezi ca daca nu erai atat de obsedat de ea, era si ea fericita. Ai fost atat de egoist incat nici macar nu ai lasat-o sa respire, sa ia o gura de aer proaspat, nepoluat cu iubire, mai bine ii dadeai otrava decat sa o mai ti langa tine in morbida si tacuta "poveste de dragoste". Nici macar nu ai realizat ca ultimul "te iubesc" venit din partea ei a fost cand ai lasat.o libera pentru o seara, cu mult timp in urma. Tu o agasai cu intrebari de genul "mai tii minte cand te-am indragostit de mine?" iar ea tacea pentru ca nu a fost niciodata indragostita. Ii placea doar ideea de a nu fi singura, de a primi un mesaj dragut in fiecare seara, un pupic pe frunte virtual, lucruri dragute ce pentru ea durau cateva minute.... pana adormea si a doua zi, lucrurile marunte nici macar nu mai contau. Tu nu realizai ca ei nici macar nu ii placeau lucrurile dragute. Ea vroia doar sa se simta in viata, sa prinda esenta vietii si sa isi controleze viata. Pentru ea, "iubirea" era un paradox. Nu trebuia prea mult timp pana sa realizezi defapt ce vroia ea, dar tu i-ai ignorat dorintele, placerile, vrand si crezand ca ea e asemeni tu, ca si ea vrea iubire si dragoste si prostii de genul acela. Daca o vrei inapoi si se vede ca o vrei, ... cum? Prin simplul fapt ca asculti alt gen de muzica, incepi sa fumezi, sa chiulesti, sa frangi si tu inimi sa venerezi doar o inima... pe a ei. Si daca inca dupa tot ce ai facut, o vrei inapoi, esti prost. Esti ca un paianjen care isi cauta cateva crengi intre care sa isi faca panza in care sa prinda alte muste.
        Descopera-te pe tine, apoi incearca sa traiesti din nou.

01. Schimbare 28.09.2014.

Uită-te la tine. Eşti un om fără personalitate. Lumea ți-a furat personalitatea, te-a lăsat gol puşcă în mijlocul societății să te descurci singur şi inevitabil, lăsându-te pradă uşoara de carne umană, neştiind pe unde să mergi, ce să mai faci, în disperarea în care eşti îți creezi personalitatea. O personalitate de care ți-ar fi fost scârbă înainte. Ți-ar fi fost scârbă şi daca stăteai doar, lângă ea. Lipsit de speranțe, părăsit de prieteni, jefuit de anturaj, acaparat de ispite, tentații, înclinări, te dai bătut. Te opreşti din a mai încerca să supraviețuieşti şi stai şi aştepți să se întample ceva. Nici tu nu şti ce. Şi singurul fapt care se întamplă e ploaia ce te udă din cap până în picioare. Părul ud ce ți se lipeşte de cap, hainele ce le puteai stoarce se modelau pe corpul tău ca şi cum nici măcar nu îți erau cu 5-6 mărimi mai mari. Corpul tău minuscul abea ce se mai vedea de la depărtare în mijlocul şoselei, lipsit de speranță, zâmbete, gânduri, orice schițare a unor sentimente. Nici o maşină pe drumul ce poate deveni piscină din cauza ploii ce parcă nici nu se mai oprea, vroia să fie băgată în seama. Natura cerşea atenție. Tu nu doar că te udai, simțeai că vremea îşi pierdusei peraonalitatea, vremea îşi pierduse soarele. Nrştiind că soarele era defapt, iubita vremii, când soarele a plecat, vremea a plâns. Atunci ai realizat şi tu că defapt a plecat iubirea vieții tale de lângă tine iar tu te minți în continuare că eşti bine şi că ți-ai pierdut personalitatea. Te minți că nu ai nimic, te minți ca nu ți-e dor de tine, te minți că nu ai nevoie de nimeni, te minți ca nu o iubeşti, că nu îți pasă, că a fost doar un alt corp de care ai profitat şi fizic şi psihic şi sufleteşte. Trăieşti cu minciuna asta pana când îți recapeți vechea personalitate... sau alta. Trezeşte-te la realitate.