Pentru un moment avuseseram o clipa de inspiratie. A fost la propriu, doar o secunda. A fugit. E peste puterea mea de intelegere unde merge inspiratia dupa ce pleaca de la tine. Fuge cu pasi repezi si scri, pictezi, desenezi, dansezi, compui din ce in ce mai repede in speranta ca iti vei ajunge inspiratia din urma si o vei prinde cu ambele maini.
-Vrei te rog sa vi inapoi? Te rog. Am nevoie de tine asa cum are un bucatar nevoie de cutite. Fara cutite ii scade calitatea, nu mai taie bucati perfecte, mancarea in timp nu ii mai iese cum doreste, isi pierde stelele priceperii, isi pierde locul de munca si... pacat de el. Poate era cel mai bun. Daca inspiratia ta iti e adusa de o muza? Sau de absenta ei... E un detaliu pe care multi dintre noi il omitem. E chiar in fata noastra in majoritatea timpului. "Ascunde-l la vedere". Suntem atat de disperati in a ne gasi inspiratia incat ajungem sa cautam in cele mai ciudate locuri si prin nebagare de seama, ne pierdem in intuneric. Pierdem esenta, frumusetea stelelor cautand luna.
Aveam o conversatie cu un prieten mai demult si mi-a spus la un moment dat, nu stiu cum am ajuns acolo, "uneori trebuie sa privesti stelele cu persoana potrivita, pentru a le intelege adevarata frumusete" ... imi e ciuda ca abia acum inteleg ce voia el defapt sa imi spuna. Am incercat atat de mult sa imi ajung inspiratia din urma incat... nici nu mai stiam ce cautam. Tot ce trebuia sa fac era sa imii las o clipa de respiro si sa privesc pictura de ansamblu, nu sa caut fiecare detaliu. Pierdeam esenta si incet incet ma afundam in intuneric atat de tare incat ma inegream si eu si ma confundam pe mine cu intunericul. Nu ma recunoasteam. Asteptam sa se intample ceva ca sa imi prind inspiratia in plasa. Am inceput sa renunt incet incet pana acum cand dintr-o data m-am trezit ca incheiasem o propozitie. Multumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu