Ce repede trece timpul. Parca ieri ma zgariam in scoicile din Vama si alergam catre ea si radeam impreuna. Pe noi doua timpul nu ne-a separat dar ne-a separat de locul nostru plin de amintiri. Ne uitam dupa motociclete, ne puneam amprenta peste tot si doamne cati prieteni ne-am facut. E frumos asa, stii? Sa mergi undeva dupa ce a trecut o vreme si sa vezi aceeasi oameni, locurile voastre sa ramana a voastre si sa va faceti amintiri impreuna.
Locul nostru de recreere si de revenire. Ne e dor de cafeaua de dimineata, berea de dimineata, sa nu trebuiasca sa ne schimbam de pijama sau sa ne incaltam cand mergem in "oras".
Cel mai trist a fost momentul cand stateam in mare, ne uitam la ea, si ne gandeam ca e ultima oara cand o vedem. Faceam diferenta cu prima zi cand am ajuns. Nu ne.am dus nici bagajele ci am fugit spre mare cat de repede am putut si am tresarit cand picioarele noastre au atins apa marii precum gheata. A fost singura zi de vreme rea. Am avut noroc. Vama era putin ...putin mai mult schimbata dar doar eu stiam asta, ea nu avea parte de aceasta tristete blanda si ma bucuram, deoarece ea nu era nostalgica, plangea de fericire... si eu la fel.
Ne e dor dar stim ca timpul trece repede si vom ajunge din nou sa ne bem cafeaua cu picioarele in nisipul fierbinte. Povestea merge mai departe ca vantul din Vama Veche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu